fonațiune

FONAŢIÚNE, fonaţiuni, s.f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. phonation.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FONAŢIÚN//E ~i f. Totalitate a fenomenelor de producere a vocii. [Art. fonaţiunea; G.-D. fonaţiunii; Sil. -ţi-u-] /<fr. phonation
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FONAŢIÚNE s.f. (Biol., fiz.) Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pron. -ţi-u-, var. fonaţie s.f. / < fr. phonation, cf. gr. phone – voce].
(Dicţionar de neologisme)

FONAŢIÚNE s. f. ansamblul factorilor de producere a vocii. (< fr. phonation)
(Marele dicţionar de neologisme)

fonaţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. fonaţiúnii; pl. fonaţiúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)