fonemele

FONÉM, foneme, s.n. Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcţiunea de a diferenţia cuvintele între ele, precum şi formele gramaticale ale aceluiaşi cuvânt. ♦ (În trecut) Sunet. – Din fr. phonème.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FONÉM ~e n. lingv. Unitate a sistemului fonologic prin care se deosebesc între ele unităţile semnificative ale limbii (morfemele şi lexemele). /<fr. phoneme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate fonică a limbii care are funcţia de a deosebi învelişul sonor al cuvintelor şi al morfemelor. [Pl. -me, -muri. / < fr. phonème, cf. gr. phonema].
(Dicţionar de neologisme)

FONÉM s. n. cea mai mică unitate fonică sau sonoră a unei limbi, având funcţia de a alcătui şi de a deosebi între ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia şi aceluiaşi cuvânt. (< fr. phonème)
(Marele dicţionar de neologisme)

foném s. n., pl. fonéme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FONÉM s. v. sunet.
(Dicţionar de sinonime)