fonfăit

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunţând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FONFĂÍT, -Ă, fonfăiţi, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fârnâit²; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FONFĂÍ fónfăi intranz. (despre persoane cu defecte în rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplăcute în timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a fârnâi. /fonf + suf. ~ăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fonfăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FONFĂÍ vb. a fârnâi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ când vorbeşte.)
(Dicţionar de sinonime)

FONFĂÍT adj., s. v. fonf.
(Dicţionar de sinonime)