FONIÁTRU, -Ă, foniatri, -e, s.m. şi f. Specialist în foniatrie. [Pr.: -ni-a-]. – Din fr. phoniatre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FONIÁTR//U ~i m. Medic specializat în foniatrie. [Sil. -ni-a-] /<fr. phoniatre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FONIÁTRU, -Ă s.m. şi f. Medic specialist în foniatrie. [< fr. phoniatre].
(Dicţionar de neologisme)
FONIÁTRU, -Ă s. m. f. medic specialist în foniatrie. (< fr. phoniatre)
(Marele dicţionar de neologisme)
foniátru s. m. (sil. -a-tru), art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
foniátră s. f. (sil. -a-tră), g.-d. art. foniátrei; pl. foniátre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FONIÁTR//U ~i m. Medic specializat în foniatrie. [Sil. -ni-a-] /<fr. phoniatre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
FONIÁTRU, -Ă s. m. f. medic specialist în foniatrie. (< fr. phoniatre)
(Marele dicţionar de neologisme)
foniátru s. m. (sil. -a-tru), art. foniátrul; pl. foniátri, art. foniátrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
foniátră s. f. (sil. -a-tră), g.-d. art. foniátrei; pl. foniátre
(Dicţionar ortografic al limbii române)