forțare dex - definiţie, sinonime, conjugare
FORŢÁ, forţez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forţa pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-şi da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violenţă un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenţii frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ♢ Expr. A forţa uşa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forţa (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forţa nota = a întrece măsura în comportarea faţă de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o maşină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenţei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FORŢÁRE, forţări, s.f. Acţiunea de a (se) forţa şi rezultatul ei; silire, spargere, stricare. – V. forţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FORŢ//Á ~éz tranz. 1) (fiinţe) A pune cu forţa (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acţiuni violente. ~ uşa. ♢ ~ nota a) a lua notă care depăşeşte posibilităţile vocii; b) a întrece măsura în comportarea faţă de cineva. ~ uşi deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operaţii de luptă. ~ râul. /<fr. forcer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FORŢ//Á mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acţiona din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FORŢÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forţa. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forţă (cu un mecanism etc.). ♢ A forţa uşa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forţa nota = a întrece măsura (în comportarea faţă de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].
(Dicţionar de neologisme)

FORŢÁRE s.f. Acţiunea de a forţa şi rezultatul ei; silire; spargere, stricare. [< forţa].
(Dicţionar de neologisme)

FORŢÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). o a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forţă. (< fr. forcer, it. forzare)
(Marele dicţionar de neologisme)

gram-fórţă s. n., pl. grame-fórţă; simb. gf
(Dicţionar ortografic al limbii române)

forţá vb., ind. prez. 1 sg. forţéz, 3 sg. şi pl. forţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tónă-fórţă s. f., pl. tóne-fórţă; simb. tf
(Dicţionar ortografic al limbii române)

forţáre s. f., g.-d. art. forţării; pl. forţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FORŢÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforţa, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câştige bunăvoinţa.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea uşii.)
(Dicţionar de sinonime)

FORŢÁRE s. 1. v. constrângere. 2. v. strădanie. 3. spar-gere, stricare, violare. (~ unei încuietori.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fo for fort forta fortar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare rtare ortare