fortuna

FORTÚNA s.f. (Livr.) Soartă, destin; noroc, şansă. – Cuv. lat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FORTÚNA f. livr. 1) (în concepţiile mistice) Forţă supranaturală care se crede că ar determina dinainte desfăşurarea evenimentelor; soartă; ursită; destin; fatalitate. 2) fig. Concurs de împrejurări favorabile; noroc; şansă. /Cuv. lat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FORTÚNA s.f. (Mit.) Soartă; noroc; zeiţa sorţii. [< lat. fortuna].
(Dicţionar de neologisme)

FORTÚNA s. f. (mit.) soartă, destin; noroc. (< lat. fortuna)
(Marele dicţionar de neologisme)

Fortúna s. pr. f., g.-d. art. Fortúnei
(Dicţionar ortografic al limbii române)