frămînta
frămîntá (-t, -at), vb. – 1. A preface aluatul într-o masă omogenă. – 2. A amesteca. – 3. A bate, a lovi. – 4. A chinui, a munci. – Mr. frimintu, frimintare, megl. frimint. Lat. fermentāre (Byhan 48; Meyer, Alb. St., IV, 53; Giuglea, Dacor., III, 576; Rosetti, I, 167). Evoluţia semantică trebuie să se explice prin confuzia a două faze succesive în facerea pîinii, confuzie firească întrucît drojdia care produce dospirea se adaugă în timpul frămîntării. Puşcariu, ZRPh., XXXIII, 233; Puşcariu, Dacor., I, 415; Puşcariu 641; Candrea-Dens., 631; REW 3473; Capidan, Meglen., 130 şi DAR preferă să plece de la fragmentāre; însă această soluţie pare mai puţin probabilă, căci frămîntatul nu încearcă să „fragmenteze” sau să separe în particule, ci, dimpotrivă să lege şi să unească aceste particule într-o masă. Der. frămîntător, adj. (care frămîntă; neliniştitor); frămîntătură, s.f. (aluat; frămîntare).
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionarul etimologic român)