franca dex - definiţie, sinonime, conjugare
FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe faţă, fără înconjur, ceea ce gândeşte; (despre înfâţişarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acţiuni) Loial, cinstit. [Var.: franş, -ă adj.] – Din fr. franc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRANC4, -Ă, franci, -ce s.m., pl., adj. 1. S.m. pl. Unitate de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior şi mijlociu al Rinului şi care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia şi au creat statul franc. 2. Adj. Care aparţine francilor4 (1), privitor la franci. – Din fr. franc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRANC2, franci, s.m. Denumire dată portaltoiului obţinut din sămânţa soiurilor cultivate (la măr, păr, cireş etc.) care face parte din aceeaşi specie cu altoiul. – Din fr. franc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRANC1, franci, s.m. 1. Denumire dată unităţii monetare în Franţa, Belgia, Elveţia etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu2. ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s.m. şi f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRANCÁ, franchez, vb. I. Tranz. 1. A plăti anticipat taxele pentru transportul unui colet sau al unui bagaj. 2. A timbra o scrisoare. – Din it. francare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRAN//C1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tăinuieşte nimic; dispus a-şi exprima gândurile fără a le ascunde; deschis; neprefăcut; sincer. Atitudine ~că. 2) şi adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre acţiuni) Care corespunde legilor de onoare şi probitate; în conformitate cu onoarea şi probitatea morală; onest; cinstit. /<fr. franc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FRAN//C2 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparţine francilor; referitor la franci. Limbă ~că. /<fr. franc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FRAN//C3 ~ci m. 1) (în Franţa, Belgia, Elveţia etc.) Unitate a sistemului monetar. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /<fr. franc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FRAN//CÁ ~chéz tranz. 1) (taxe de transport al bagajelor) A plăti anticipat. 2) (scrisori, colete etc.) A înzestra cu timbre. /<it. francare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

frînc (frấnci), s.m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puţin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frînceşte, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s.f. (înv., brocart), din tc. frengi (Şeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frenţe (var. (s)frînţie, (s)frenţie, (s)frinţie), s.f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frinţit, s.m. (sifilitic); francez, s.m., din it. francese; franţuz, s.m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franţuzesc, adj. (francez); franţuzeşte, adv. (în franceză); franţuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franţuzit, adj. (care imită pe francezi); franţuzism, s.n. (galicism); franţuzoaică, s.f. (femeie care face parte din populaţia Franţei); frîncuşe, s.f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; francheţe, s.f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în preţul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.
(Dicţionarul etimologic român)

FRANC s.m. Unitate monetară în Franţa, Elveţia, Belgia etc. [< fr. franc].
(Dicţionar de neologisme)

FRANC s.n. Portaltoi obţinut din sămânţa soiurilor cultivate care fac parte din aceeaşi specie cu altoiul. [< fr. franc].
(Dicţionar de neologisme)

FRANC, -Ă adj. Sincer; neascuns, deschis; cinstit, loial. [Var. franş, -ă adj. / < it. franco, fr. franc].
(Dicţionar de neologisme)

FRANCÁ vb. I. tr. 1. A plăti cu anticipaţie taxele de transport (pentru un colet, pentru o marfă). 2. A timbra o scrisoare. [P.i. -chez, 3,6 -chează. / < it. francare, cf. germ. frankieren].
(Dicţionar de neologisme)

FRANC1 s. m. unitate monetară a Franţei, Elveţiei, ţărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ♢ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)
(Marele dicţionar de neologisme)

FRANC2 s. n. portaltoi din sămânţa soiurilor cultivate din aceeaşi specie cu altoiul. (< fr. franc)
(Marele dicţionar de neologisme)

FRANC3, -Ă adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ♢ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)
(Marele dicţionar de neologisme)

FRANC4, -Ă adj. sincer, loial, cinstit. (< fr. franc)
(Marele dicţionar de neologisme)

FRANCÁ vb. tr. 1. a plăti cu anticipaţie taxele de transport (pentru un colet). 2. a timbra o scrisoare. (< it. francare, germ. frankieren)
(Marele dicţionar de neologisme)

LÍNGUA FRÁNCA s.f. 1. Limbă comună care consta din italiană amestecată cu elemente din franceză, provensală, spaniolă, greacă, turcă şi arabă, vorbită în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limbă folosită drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limbă francă4, cu înţelesul „europeană”) [AHDEL, MW]
(Alte dicţionare)

FRÁNCA2 v. lingua franca.
(Alte dicţionare)

franc (loial, care aparţine francilor) adj. m., pl. franci; f. sg. fráncă, pl. fránce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

franc (monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

francá vb., ind. prez. 1 sg. franchéz, 3 sg. şi pl. francheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FRANC adj. v. cinstit, neprefăcut, sincer.
(Dicţionar de sinonime)

FRANC adv. v. făţiş.
(Dicţionar de sinonime)

FRANC s. v. ban.
(Dicţionar de sinonime)

FRANC s. v. leu.
(Dicţionar de sinonime)

FRANCÁ vb. v. timbra.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fr fra fran franc

Cuvinte se termină cu literele: ca nca anca ranca