fraudă

FRÁUDĂ, fraude, s.f. Înşelăciune, act de rea-credinţă săvârşit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoţie. ♦ Sumă sustrasă prin înşelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRAUDÁ, fraudez, vb. I. Tranz. A săvârşi o fraudă; a defrauda. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauder, lat. fraudare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRÁUD//Ă ~e f. 1) Sustragere de bunuri materiale pentru a obţine un profit, păgubind pe altul. 2) Sumă de bani sustrasă prin înşelarea încrederii. [G.-D. fraudei; Sil. fra-u-] /<fr. fraude, lat. fraus, ~dis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FRAUD//Á ~éz tranz. (despre bunuri materiale) A păgubi prin fraudă. [Sil. fra-u-] /<fr. frauder, lat. fraudare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FRÁUDĂ s.f. Înşelătorie, hoţie, act de rea-credinţă făcut cu scopul de a realiza profituri personale. ♦ Sumă sustrasă prin înşelătorie, prin defraudare. [< fr., it. fraude, cf. lat. fraus].
(Dicţionar de neologisme)

FRAUDÁ vb. I. tr. A înşela, a fura pe cineva; a defrauda. [Pron. fra-u-. / < fr. frauder, it. fraudare].
(Dicţionar de neologisme)

FRÁUDĂ s. f. act de rea-credinţă cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoţie. ♢ sumă sustrasă. (< fr. fraude, lat. fraus, -dis)
(Marele dicţionar de neologisme)

FRAUDÁ vb. tr. a comite o fraudă; a defrauda. (< fr. frauder, lat. fraudare)
(Marele dicţionar de neologisme)

fráudă s. f. (sil. fra-u-), g.-d. art. fráudei; pl. fráude
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fraudá vb. (sil. fra-u-), ind. prez. 1 sg. fraudéz, 3 sg. şi pl. fraudeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FRÁUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hoţie, (livr.) malversaţie, (fig.) mâncătorie. (A comite o ~.)
(Dicţionar de sinonime)

FRAUDÁ vb. v. defrauda, delapida, sustrage.
(Dicţionar de sinonime)