frecare dex - definiţie, sinonime, conjugare
FRECÁ, frec, vb. I. Tranz. 1. A mişca forţat un corp pe suprafaţa altui corp cu care este în contact. 2. A amesteca îndelung un aliment apăsând cu putere, pentru a obţine o masă omogenă şi pufoasă. ♦ A şterge un obiect apăsând în toate direcţiile cu un corp aspru sau moale pentru a-i îndepărta murdăria sau pentru a-l face să strălucească; a lustrui, a curăţa. 3. A fricţiona. 4. Fig. (Fam.) A bate. ♢ Expr. A freca (cuiva) ridichea = a mustra pe cineva; a bate. ♦ A fi prea exigent, a obliga pe cineva la eforturi prea mari; a examina riguros. – Din lat. fricare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRECÁRE, frecări, s.f. Acţiunea de a (se) freca; frecuş, frecătură (1). ♦ (Fiz.) Interacţiune a două corpuri aflate în contact; forţă pe care o exercită un corp asupra altuia când acesta se freacă de el; fricţiune(1). – V. freca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FRECÁ frec tranz. 1) (despre obiecte ce vin în contact unul cu altul) A apăsa făcând mişcări. 2) (despre alimente) A amesteca îndelung, apăsând (prefăcând într-o pastă omogenă). 3) A şterge apăsat (pentru a îndepărta murdăria). 4) fam. (corpul) A supune fricţiunii; a fricţiona. 5) fig. fam. A supune unui tratament aspru. /<lat. fricare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FREC//ÁRE ~ări f. v. A FRECA şi A SE FRECA. ♢ Forţă de ~ forţă exercitată de un corp asupra altuia, când acesta se freacă de el. /v. a (se) freca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

frecá (fréc, frecát), vb. – 1. A mişca forţat un corp pe suprafaţa altui corp. – 2. A şterge, a curăţa. – 3. A frecţiona. – 4. A bate, a ciomăgi. – 5. A examina, a cerceta, a iscodi. – Mr. frec, fricare, megl. frec, fricari. Lat. frĭcāre (Puşcariu 647; Candrea-Dens., 637; REW 3501; Philippide, II, 643; DAR), cf. alb. fërkoń, it. fregare, fr. frayer, prov., cat., sp., port. fregar. Der. frecător, adj. (care freacă); frecător, s.n. (spălător, chiuvetă); frecătură, s.f. (frecare; loc care poartă urma unei frecări; mustrare, dojană); frecuş, s.n. (frecare; mustrare, dojană); frecăţei, s.m. pl. (tăiţei; răzuire, radere); frecătoare, s.f. (cîrpă de şters; înv., pieptene, instrument de tortură; în tipografie, rulou care întinde cerneala); frecuciu, s.n. (loc unde peştii îşi depun icrele); frichini, vb. (vulg., a sîcîi, a deranja, a plictisi); frichineală, s.f. (vulg., frecare; sîcîială).
(Dicţionarul etimologic român)

freca, frec I v.t. a excita, a mângâia zonele erogene ale partenerului de sex. II. v.r. a se excita; a se mângâia reciproc. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

frecá vb., ind. prez. 1 sg. frec, 3 sg. şi pl. freácă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

frecáre s. f., g.-d. art. frecării; pl. frecări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FRECÁ vb. 1. v. făcălui. 2. v. roade. 3. v. fricţiona.
(Dicţionar de sinonime)

FRECÁ vb. v. atinge, bate, lovi.
(Dicţionar de sinonime)

FRECÁRE s. 1. (FIZ.) fricţiune. (Proces de ~.) 2. v. roadere. 3. v. fricţionare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fr fre frec freca frecar

Cuvinte se termină cu literele: re are care ecare recare