frig dex - definiţie, sinonime, conjugare
FRIG, (2) friguri, s.n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzaţia de rece. ♦ Senzaţie de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzaţia de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de nelinişte, de agitaţie puternică; emoţie. [Var.: (pop., 2) frígură s.f.] – Lat. frigus, -oris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau peşte) prin expunere directă la acţiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ♢ Compus: (fam.) frige-linte s.m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. şi refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ♢ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferinţă morală. ♦ (Despre alţi agenţi decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzaţie usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinţi) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înşela, a rămâne păgubaş. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRIG ~uri n. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatură joasă a aerului. 2) Senzaţie de rece căuzată de o astfel de stare atmosferică. 3) la pl. Boală molipsitoare introdusă în organism prin înţepătura unui ţânţar, care se manifestă prin temperatură înaltă şi frisoane, repetate la intervale regulate de timp; malarie. 4) Stare de emoţie puternică, de nelinişte, de agitaţie. /<lat. frigus, ~oris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FRÍGE frig 1. tranz. 1) (alimente, în special carne sau peşte) A prepara prin supunere la acţiunea focului (în tigaie, în ceaun, la grătar, în frigare). 2) (fiinţe sau părţi ale corpului) A face să suporte o durere fizică (prin ceva fierbinte). 3) A face să se frigă. 2. intranz. (surse de căldură) A emana radiaţii fierbinţi; a răspândi căldură foarte mare; a arde; a dogori; a parjoli; a pârli; a păli. Soarele frige. /<lat. frigere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FRÍGE mă frig intranz. 1) (despre fiinţe) A-şi cauza o durere acută (cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte). 2) fig. A suferi un eşec; a rămâne păgubaş; a se arde; a se pârli. /<lat. frigere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

frig (fríguri), s.n. – 1. Temperatură scăzută care dă senzaţia de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Puşcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s.m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzeşte greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Puşcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoşa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado.
(Dicţionarul etimologic român)

fríge (fríg, frípt), vb. – 1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaş. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripşu, friptă; megl. frig, friş, fris. Lat. frῑgĕre (Puşcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s.f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicaţie suficientă; după Puşcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s.f. (carne tăiată în bucăţi mici şi friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorinţă); frigătoare, s.f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s.f. (Trans., Banat, arşiţă, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s.f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Puşcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 şi DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură şi frῑxūra › fr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s.m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s.n. (politică a propriului interes).
(Dicţionarul etimologic român)

frige, frig I v.t. 1. a păcăli. 2. (obs. – d. bărbaţi) a avea contact sexual cu o femeie. II v.r. 1. a fi păţit, a se păcăli. 2. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. fríguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fríge-línte s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fríge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigeá, perf. s. 1 sg. fripséi, 1 pl. frípserăm; ger. frigând; part. fript
(Dicţionar ortografic al limbii române)

FRÍGE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara, în special carne, dar şi alte alimente, prin expunere directă la radiaţii calorice, în diverse feluri: la frigare = bucăţi de alimente sau un animal întreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la proţap = pe o vergea sprijinită de două crăcane; la grătar = pe un grătar deasupra unor cărbuni încinşi, la flacără de gaz sau pe un grătar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptură la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
PASĂREA-FRÍGULUI s. v. mătăsar.
(Dicţionar de sinonime)

FLOARE-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pământului, potroacă, ţintaură.
(Dicţionar de sinonime)

BURUIANA-FRÍGURILOR s. v. piperul-lupului, popilnic.
(Dicţionar de sinonime)

FRIGURI PALUDEÉNE s. pl. v. friguri (palustre), impaludism, malarie, paludism.
(Dicţionar de sinonime)

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (la pl.) v. frisoane. 3. (la pl.) v. febră. 4. friguri (palustre) v. malarie.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRĂRAŞ-DE-FRÍGURI s. v. păducherniţă.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pământului, potroacă, traista-ciobanului, ţintaură.
(Dicţionar de sinonime)

BURUIANĂ-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pământului, laptele-cucului, potroacă, traista-ciobanului, ţintaură.
(Dicţionar de sinonime)

RĂDĂCINĂ-DE-FRÍGURI s. v. rodul-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

FRIGE-LÍNTE s., adj. v. avar, calic, zgârcit.
(Dicţionar de sinonime)

FRÍGE vb. 1. v. prăji. 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. v. arde.
(Dicţionar de sinonime)

FRÍGE vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înşela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Frig ≠ cald, căldură
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: fr fri

Cuvinte se termină cu literele: ig rig