front dex - definiţie, sinonime, conjugare

front

[Sinonime]
FRONT, fronturi, s.n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forţelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ♢ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forţat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operaţii al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formaţie de militari, şcolari, sportivi etc. aliniaţi cot la cot, cu faţa la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ♢ Loc. adv. În front = aşezat în linie, în poziţie de drepţi sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forţe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porţiune dintr-un zăcământ de substanţe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate faţada unei clădiri sau faţadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulaţie. 6. (Met.) Zonă de tranziţie între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruşte, cu consecinţe directe asupra mersului vremii. ♢ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilaţie la un moment dat. – Din fr. front.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FRONT ~uri n. 1) Teritoriu pe care se desfăşoară acţiuni militare în timp de război. 2) Grupare operativă compusă din mai multe armate, aflată sub o comandă unică pe un astfel de teritoriu. ~ul de nord. 3) Formaţie de militari, de elevi sau de sportivi, aliniaţi cu faţa la persoana care dă dispoziţii. 4) Sferă de activitate; domeniu; tărâm. ~ ideologic. 5) fig. Grupare de forţe obşteşti în vederea unei activităţi comune. 6) fig. Partea din faţă a ceva. /<fr. front
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

front (frónturi), s.n. – Loc unde se dau lupte militare. Fr. front, cf. frunte. – Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s.m. (ofiţer care şi-a cîştigat gradele fără studii de bază, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astăzi înv.; frontieră, s.f., din fr. frontière; frontispiciu, s.n., din fr.; fronton, s.n., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)

FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poartă luptele într-un război. ♦ Grupare operativă constituită din forţe militare numeroase sub o comandă unică. 2. Formaţie de militari, de sportivi etc. aşezaţi în linie. 3. (Fig.) Grupare unitară de forţe strânse în vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical în care este situată faţada unei clădiri. ♦ Perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zonă de tranziţie între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruşte şi cu consecinţe directe asupra mersului vremii. ♢ Front de furtună = masă de aer rece care, împinsă de furtună, provoacă deplasarea aerului mai cald din faţa ei. [< fr. front, cf. rus. front].
(Dicţionar de neologisme)

FRONT1 s. n. 1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război. ♢ grupare operativ-strategică constituită din forţe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operaţii de amploare. 2. formaţie de militari, sportivi etc. în linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) faţata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele. ♢ perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. o ~ de lucru = existenţa condiţiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-şi poată desfăşura activitatea de execuţie. 5. (met.) zonă de separaţie a două mase de aer cu proprietăţi diferite. 6. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilaţie la un moment dat. 7. (herald.) centrul părţii superioare a unui scut. (< fr. front)
(Marele dicţionar de neologisme)

FRONT2(O)- elem. „front meteorologic, masă de aer”; „frunte”. (< fr. fronto-, cf. lat. frons, -ntis, frunte)
(Marele dicţionar de neologisme)

front s. n., pl. frónturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FRONT s. (MIL.) (pop.) şirag. (Ostaşii stau în ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fr fro fron

Cuvinte se termină cu literele: nt ont ront