FÚSTĂ, fuste, s.f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦ Fig. (Depr.) Femeie. – Din ngr. fústa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚŞTE, fuşti, s.f. (Înv.) Suliţă de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚST//Ă ~e f. 1) Piesă vestimentară femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; foaie. ~ plisată. 2) fig. depr. Persoană matură de sex feminin; femeie; muiere. [G.-D. fuştei] /< ngr. fústa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FUŞT//E ~i f. înv. Suliţă de lemn, având la capăt un vârf de fier; lance. /<lat. fustis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fústă (fúste), s.f. – Obiect de îmbrăcăminte femeiască, jupă. – Mr. fustă, fustană, megl. fuscă. Ngr. φοῦστα, de la φουστάνι ‹ it. fustana, şi acesta din lat. med. fustaneum „bumbac”. Forma *fusta nu apare în it., dar cf. calabr. fustu „parte de jos la bluze”. Din ngr. provin şi alb. fustë şi fustan, bg. fusta şi fustan, tc. fistan; iar din ngr. φουστανέλλας, rom. fustanelă „îmbrăcăminte tipică a grecilor”, mr. fustanelă (Gáldi 193). Fustan, s.n. (înv., barhet), s-a folosit în sec. XVIII, din tc. (Şeineanu, III, 54).
(Dicţionarul etimologic român)
fúşte (-e), 1. (Înv.) Bîtă, par, prăjină. – 2. (Înv.) Suliţă, lance. – Var. fuştiu. Mr. fuşte, megl. fuşt. Lat. fustis (Puşcariu 690; Candrea-Dens., 704; DAR), cf. it. fusto, fr. fût. Cf. şi fuscel. – Der. fuştaş (var. fustaş), s.m. (suliţaş, soldat de infanterie, înarmat cu spadă şi lance, care slujea la Sfat şi la Palat; proveneau din anumite locuri obligaţi să îndeplinească acest serviciu şi slujeau timp de o lună).
(Dicţionarul etimologic român)
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fúşte s. f., g.-d. art. fúştii; pl. fuşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÚSTĂ s. foi (pl.), (livr.) jupă, (pop.) poale (pl.), (înv. şi reg.) rochie, (reg.) spinţă. (Poartă ~ şi bluză.)
(Dicţionar de sinonime)
FÚSTĂ s. v. femeie.
(Dicţionar de sinonime)
FÚŞTE s. v. bâtă, ciomag, lance, măciucă, suliţă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚŞTE, fuşti, s.f. (Înv.) Suliţă de lemn cu vârful de fier; lance. – Lat. fustis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FUŞT//E ~i f. înv. Suliţă de lemn, având la capăt un vârf de fier; lance. /<lat. fustis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fústă (fúste), s.f. – Obiect de îmbrăcăminte femeiască, jupă. – Mr. fustă, fustană, megl. fuscă. Ngr. φοῦστα, de la φουστάνι ‹ it. fustana, şi acesta din lat. med. fustaneum „bumbac”. Forma *fusta nu apare în it., dar cf. calabr. fustu „parte de jos la bluze”. Din ngr. provin şi alb. fustë şi fustan, bg. fusta şi fustan, tc. fistan; iar din ngr. φουστανέλλας, rom. fustanelă „îmbrăcăminte tipică a grecilor”, mr. fustanelă (Gáldi 193). Fustan, s.n. (înv., barhet), s-a folosit în sec. XVIII, din tc. (Şeineanu, III, 54).
(Dicţionarul etimologic român)
fúşte (-e), 1. (Înv.) Bîtă, par, prăjină. – 2. (Înv.) Suliţă, lance. – Var. fuştiu. Mr. fuşte, megl. fuşt. Lat. fustis (Puşcariu 690; Candrea-Dens., 704; DAR), cf. it. fusto, fr. fût. Cf. şi fuscel. – Der. fuştaş (var. fustaş), s.m. (suliţaş, soldat de infanterie, înarmat cu spadă şi lance, care slujea la Sfat şi la Palat; proveneau din anumite locuri obligaţi să îndeplinească acest serviciu şi slujeau timp de o lună).
(Dicţionarul etimologic român)
fústă s. f., g.-d. art. fústei; pl. fúste
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fúşte s. f., g.-d. art. fúştii; pl. fuşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÚSTĂ s. foi (pl.), (livr.) jupă, (pop.) poale (pl.), (înv. şi reg.) rochie, (reg.) spinţă. (Poartă ~ şi bluză.)
(Dicţionar de sinonime)
FÚSTĂ s. v. femeie.
(Dicţionar de sinonime)
FÚŞTE s. v. bâtă, ciomag, lance, măciucă, suliţă.
(Dicţionar de sinonime)