fuduli dex - definiţie, sinonime, conjugare
FUDÚL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ♢ Expr. (Glumeţ) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FUDÚL ~ă (~i, ~e) şi substantival Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; falnic; mândru; măreţ; semeţ. /<turc. fudul
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FUDUL//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni fudul. 2) A se ţine mândru; a-şi da aere; a se făli; a se mândri. /Din fudul
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fudúl (fudúlă), adj. – Orgolios, mîndru, trufaş, încrezut. – Mr., megl. fudul. Tc. fodul (Şeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης, alb. fodulj, bg. fudulin, sb. fodul, v. esp. fodolí (Eguilaz 399). – Der. fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se făli); fudulie, s.f. (orgoliu, mîndrie, îngîmfare; testicul de berbec); fudulache, s.m. (zăpăcit, aiurit). – Prin rom. se explică rut. fuduljia, fudelnyi şi fudulyty sja (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 408; Berneker 282).
(Dicţionarul etimologic român)

fudúl adj. m., pl. fudúli; f. sg. fudúlă, pl. fudúle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fudulí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fudulésc, imperf. 3 sg. fuduleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. fuduleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FUDÚL adj. v. îngâmfat.
(Dicţionar de sinonime)

FUDULÍ vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Fudulmodest
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu fud fudu fudul

Cuvinte se termină cu literele: li uli duli uduli