fugi dex - definiţie, sinonime, conjugare
FÚGĂ1, fugi, s.f. 1. Deplasare cu paşi mari şi repezi; alergare, goană. ♢ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare şi fără oprire. ♢ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ţine numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanţă nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (şi uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanţilor unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÚGĂ2, fugi, s.f. Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci şi dezvoltată după legile contrapunctului. – Din it. fuga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu paşi repezi, a se mişca iute într-o direcţie, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ♢ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva îşi pierde echilibrul şi este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte şi despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ♢ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-şi mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admiraţie, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-şi putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori) 2. Fig. (Despre vreme sau despre unităţi de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin faţa ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (şi pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deţinut) a evada; (despre un ostaş) a dezerta. ♢ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se ştie unde). ♦ (Despre îndrăgostiţi) A-şi părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ♢ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da\' de unde! nici gând să fie aşa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ♢ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (=fugere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÚGĂ1 fugi f. 1) Deplasare grăbită şi cu paşi mari. ♢ Din (sau în) ~ a) în treacăt; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugări pe cineva; a alunga. 2) Plecare grăbită şi pe furiş dintr-un loc pentru a scăpa de o primejdie. /<lat. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FÚGĂ2 fugi f. Compoziţie muzicală polifonică, din mai multe voci care se succed, melodia fiind reluată pe rând şi dezvoltată după legile contrapunctului. /<it. fuga
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FUGÍ fug intranz. 1) A se deplasa cu viteză; a alerga. 2) A alerga pe urmele cuiva. 3) A ocoli în fel şi chip; a se eschiva. 4) A pleca întrerupând orice relaţii. 5) fig. (despre timp, fenomene naturale) A trece foarte repede. Timpul fuge. Norii fug. 6) (despre deţinuţi) A scăpa prin fugă (şi pe ascuns); a evada. ~ din închisoare. 7) fam. (despre lichide) A da în foc. /<lat. fugire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fúgă (fúgi), s.f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Puşcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce şi lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta şi lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s.m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creaţie poetică şi artificială); fugaş, s.m. (fugitiv); fugăreţ, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux , înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s.m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de ţînţar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puţin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucişarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.
(Dicţionarul etimologic român)

fugí (fúg, fugít), vb. – 1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. Lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Puşcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fugă.
(Dicţionarul etimologic român)

FÚGĂ s.f. Compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmărire].
(Dicţionar de neologisme)

FÚGĂ s. f. compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. (< it. fuga)
(Marele dicţionar de neologisme)

fúgă (alergare, melodie) s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FÚGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziş, repezitură. (S-o ţii tot într-o ~.) 2. goană, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ şi adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. refugiu. 5. v. evadare.
(Dicţionar de sinonime)

FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăşi, a o şterge, a o tuli. (Au ~ de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a dispărea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o şterge. (~ din faţa mea!) 7. v. feri. (~ din calea lui!) 8. v. sustrage.
(Dicţionar de sinonime)

FUGI interj. pleacă!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu fug

Cuvinte se termină cu literele: gi ugi