fuguță
FUGÚŢĂ, fuguţe, s.f. Diminutiv al lui fugă1 ♦ (Adverbial, în forma fuguţa) Degrabă, fuga! ♢ Expr. A da fuguţa = a se duce repede; a fugi. Fuguţa-fuguţa = foarte repede, repede de tot. – Fugă1 + suf. -uţă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
fugúţă s. f., g.-d. art. fugúţei; pl. fugúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
fugúţă s. f., g.-d. art. fugúţei; pl. fugúţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)