fulger dex - definiţie, sinonime, conjugare
FÚLGER, fulgere, s.n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ♢ Şedinţă (sau miting) fulger = şedinţă (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obişnuite. ♢ Loc. adj. şi adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuţeala fulgerului, iute, scurt; subit. ♢ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roşiatică, care se deplasează relativ încet sub influenţa curenţilor de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ♢ Fulger electronic = bliţ. – Lat. fulger (=fulgur, -is).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ♢ Expr. A tuna şi a fulgera = (despre oameni; şi la pers. 1) a face scandal; a trânti şi a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă şi puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute şi tăioasă; a ţintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÚLGER ~e n. Fenomen atmosferic care constă dintr-o descărcare electrică, însoţită de o lumină vie, produsă foarte repede şi pentru scurt timp. ♢ Ca ~ul foarte repede. /<lat. fulger
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FULGERÁ1 fúlger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neaşteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (fiinţe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute şi cu putere. ♢ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă şi pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fúlger (fúlgere), s.n. – 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori. – 2. Străfulgerare, scăpărare. – 3. Varietate de cucută (Cuscuta epithymum). – Mr. (sfulgu). Lat. fŭlgĕr, în loc de fŭlgur, formă atestată (Puşcariu 666; Candrea-Dens., 669; Densusianu, Hlr., 137; REW 3555; DAR; Graur, R. phil., 1937, 273), cf. it. (folgore), prov. folzer, fr. foudre. Cuvîntul mr. cere un lat. *fŭlgus. Der. fulgera, vb. (a produce fulgere), din lat. fulgerare (Puşcariu 667; Candrea-Dens., 671; REW 3556; DAR), cf. it. fulgorare (‹ lat. fulgurare); sfulgera, vb. (a produce fulgere), probabil var. a cuvîntului anterior (după Candrea-Dens., 673, de la un lat. *exfŭlgerāre); străfulgera, vb. (a produce fulgere); fulgerat, s.n. (pulsaţie, înţepătură; boală nedeterminată a vitelor); fulgerat, adv. (rapid, ca fulgerul); fulgerător, adj. (iute ca fulgerul); fulgerătoare, s.f. pl. (Banat, zilele de la 16 la 18 ianuarie, numite şi Cercovii de iarnă); fulgerătură, s.f. (fulger; înţepătură; epilepsie); sfulgerătură, s.f. (boală a mieilor); fulgereşte, adv. (rapid).
(Dicţionarul etimologic român)

tren-fúlger s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fúlger s. n., pl. fúlgere
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răzbói-fúlger s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fulgerá vb., ind. prez. 3 sg. fúlgeră
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FÚLGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.) scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. şi pop. fig.) săgeată. (Un ~ apare pe cer, va ploua.)
(Dicţionar de sinonime)

FULGERÁ vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu ful fulg fulge

Cuvinte se termină cu literele: er ger lger ulger