fulgerat dex - definiţie, sinonime, conjugare
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ♢ Expr. A tuna şi a fulgera = (despre oameni; şi la pers. 1) a face scandal; a trânti şi a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă şi puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute şi tăioasă; a ţintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FULGERÁT, -Ă, fulgeraţi, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FULGERÁ1 fúlger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neaşteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (fiinţe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute şi cu putere. ♢ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă şi pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FULGERÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A FULGERA. 2) Care a fost lovit de fulger. 3) fig. (despre persoane) Care acţionează pripit; iute din fire. 4) (despre fructe) Copt înainte de termen (şi fără gust); pălit. Cireşe ~te. /v. a fulgera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fulgerá vb., ind. prez. 3 sg. fúlgeră
(Dicţionar ortografic al limbii române)

răzbói-fúlger s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tren-fúlger s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FULGERÁ vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu ful fulg fulge fulger

Cuvinte se termină cu literele: at rat erat gerat lgerat