fulguire dex - definiţie, sinonime, conjugare
FULGUÍ, pers. 3 fulguieşte, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FULGUÍRE, fulguiri, s.f. Acţiunea de a fulgui şi rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FULGU//Í pers. 3 ~iéşte intranz. 1) A ninge cu fulgi rari. 2) fig. A se mişca asemenea unor fulgi. [Sil. -gu-i] / fulg + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fulguí vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéşte, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. fulguiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FULGUÍRE s. v. fulguială.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu ful fulg fulgu fulgui

Cuvinte se termină cu literele: re ire uire guire lguire