fulgurație

FULGURÁŢIE, fulguraţii, s.f. 1. Iluminaţie bruscă a cerului neînsoţită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei. 2. (Med.; în sintagma) Fulguraţie electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvenţă. [Var.: fulguraţiúne s.f.] – Din fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FULGURÁŢI//E ~i f. Proces de iluminare bruscă a cerului, fără tunet (descărcarea electrică fiind produsă în regiunile înalte ale atmosferei). ♢ ~ electrică metodă de tratament al rănilor cu ajutorul scanteilor electrice de înaltă frecvenţă. [Art. fulguraţia; G.-D. fulguraţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. fulguration, lat. fulguratio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FULGURÁŢIE s.f. 1. Fulgerare fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. Scânteie electrică de înaltă frecvenţă folosită pentru cauterizări. [Gen. -iei, var. fulguraţiune s.f. / cf. fr. fulguration, lat. fulguratio].
(Dicţionar de neologisme)

FULGURÁŢIE s. f. 1. fulgere fără tunet în regiunile înalte ale atmosferei. 2. scânteie electrică de înaltă frecvenţă pentru cauterizări. 3. (fig.) emanaţie bruscă. (< fr. fulguration, lat. fulguratio)
(Marele dicţionar de neologisme)

fulguráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. fulguráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. fulguráţiei; pl. fulguráţii, art. fulguráţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)