funcţie
[Sinonime]
FÚNCŢIE, funcţii, s.f. (Şi în forma funcţiune) 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat şi organizat într-o instituţie, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post2. ♦ Grad pe care îl deţine cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinaţie. 3. (Gram.) Rolul sintactic pe care îl indeplineşte un cuvânt într-o propoziţie. 4. Ansamblu de proprietăţi chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din molecula. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, ţesut din organismele vii ale vieţuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (Log.) Operaţie care, prin aplicarea asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcţie de... = a depinde de... [Var.: funcţiúne s.f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. f u n z i o n e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚNCŢI//E1 ~i f. 1) Activitate administrativă pe care o prestează cineva permanent într-o instituţie în schimbul unui salariu; post. 2) Atribuţie pe care o are cineva sau ceva în cadrul unui întreg; rol. ~ile inimii. 3) rar v. FUNCŢIUNE. [Art. funcţia; G.-D. funcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚNCŢI//E2 ~i f. 1) Fenomen care depinde de alt fenomen şi care se modifică în măsura modificării acestuia din urmă. 2) mat. Mărime variabilă, care depinde de una sau mai multe variabile. ~ logaritmică. ~ trigonometrică. [Art. funcţia; G.-D. funcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚNCŢIE s.f. 1. Activitate dusă de cineva pentru a se achita de obligaţiile impuse de serviciul pe care îl are; însărcinare, sarcină; slujbă. 2. Rol sintactic pe care îl îndeplineşte un cuvânt în propoziţie. ♦ (Log.) Operaţie care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 3. Activitatea proprie a organelor unei fiinţe (animale sau vegetale). 4. Totalitatea proprietăţilor chimice comune ale unei substanţe organice, determinate de prezenţa aceluiaşi radical organic în moleculă. 5. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile. 6. A fi în funcţie de... = a depinde de... [Var. funcţiune s.f. / cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction].
(Dicţionar de neologisme)
FÚNCŢIE/FUNCŢIÚNE s. f. 1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligaţiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă. 2. rol sintactic pe care îl îndeplineşte un cuvânt în propoziţie. ♢ (log.) operaţie care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 3. activitate proprie unui organ, unei fiinţe animale sau vegetale. 4. totalitatea proprietăţilor chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile. 6. a fi în ~ de... = a depinde de... 7. (inform.) subprogram care calculează şi întoarce subprogramului apelant o singură valoare. (< fr. fonction, lat. functio)
(Marele dicţionar de neologisme)
fúncţie (mat., „mărime variabilă”, „rol, ocupaţie”) s. f., (sil. func-ţi-e), art. fúncţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. fúncţiei; pl. fúncţii, art. fúncţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fúncţie/funcţiúne (chim., cont., gram., fil., med., log.) s. f., g.-d. art. fúncţiei/funcţiúnii; pl. fúncţii/funcţiúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÚNCŢIE s. 1. v. slujbă. 2. grad, rang, (înv.) ridicare. (Are ~ de director.) 3. calitate, rol, sarcină. (Ce ~ îndeplineşte această piesă în ansamblu?) 4. v. destinaţie. 5. (MAT.) aplicaţie. 6. funcţie bijectivă v. bijecţie; funcţie surjectivă v. surjecţie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FÚNCŢI//E1 ~i f. 1) Activitate administrativă pe care o prestează cineva permanent într-o instituţie în schimbul unui salariu; post. 2) Atribuţie pe care o are cineva sau ceva în cadrul unui întreg; rol. ~ile inimii. 3) rar v. FUNCŢIUNE. [Art. funcţia; G.-D. funcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FÚNCŢIE s.f. 1. Activitate dusă de cineva pentru a se achita de obligaţiile impuse de serviciul pe care îl are; însărcinare, sarcină; slujbă. 2. Rol sintactic pe care îl îndeplineşte un cuvânt în propoziţie. ♦ (Log.) Operaţie care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 3. Activitatea proprie a organelor unei fiinţe (animale sau vegetale). 4. Totalitatea proprietăţilor chimice comune ale unei substanţe organice, determinate de prezenţa aceluiaşi radical organic în moleculă. 5. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile. 6. A fi în funcţie de... = a depinde de... [Var. funcţiune s.f. / cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction].
(Dicţionar de neologisme)
FÚNCŢIE/FUNCŢIÚNE s. f. 1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligaţiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă. 2. rol sintactic pe care îl îndeplineşte un cuvânt în propoziţie. ♢ (log.) operaţie care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 3. activitate proprie unui organ, unei fiinţe animale sau vegetale. 4. totalitatea proprietăţilor chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile. 6. a fi în ~ de... = a depinde de... 7. (inform.) subprogram care calculează şi întoarce subprogramului apelant o singură valoare. (< fr. fonction, lat. functio)
(Marele dicţionar de neologisme)
fúncţie (mat., „mărime variabilă”, „rol, ocupaţie”) s. f., (sil. func-ţi-e), art. fúncţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. fúncţiei; pl. fúncţii, art. fúncţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fúncţie/funcţiúne (chim., cont., gram., fil., med., log.) s. f., g.-d. art. fúncţiei/funcţiúnii; pl. fúncţii/funcţiúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FÚNCŢIE s. 1. v. slujbă. 2. grad, rang, (înv.) ridicare. (Are ~ de director.) 3. calitate, rol, sarcină. (Ce ~ îndeplineşte această piesă în ansamblu?) 4. v. destinaţie. 5. (MAT.) aplicaţie. 6. funcţie bijectivă v. bijecţie; funcţie surjectivă v. surjecţie.
(Dicţionar de sinonime)