funda

FÚNDĂ, funde, s.f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâşie de mătase, de pânză etc. şi servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FUNDÁ, fundez, vb. I. Tranz. A pune bază; a întemeia, a înfiinţa, a institui, a crea. ♦ A întemeia afirmaţii, idei, teorii etc. pe argumente, pe probe. [Var.: fondá vb. I.] – Din fr. fonder, lat. fundare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FÚND//Ă ~e f. Podoabă constând dintr-o panglică legată în formă de fluture. /<ngr. funta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FUND//Á ~éz tranz. 1) (întreprinderi, grupuri, publucaţii, teorii etc.) A face să ia fiinţă; a întemeia; a înfiinţa. ~ o teorie. 2) A face să aibă drept fundament; a baza. /<fr. fonder, lat. fundare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FUNDÁ mă ~éz intranz. A pune fundament; a se întemeia; a se sprijini; a conta; a se bizui; a se baza. /<fr. fonder, lat. fundare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fúndă (fúnde), s.f. – 1. (Înv.) Ciucure. – 2. Panglică, nod sau legătură de panglici. – Var. funtă. Mr. fundă. Ngr. φοῦντα (Meyer, Neugr. St., IV, 71; Pascu, I, 89; Gáldi 192), cf. alb. funda, bg. funda (Bernard 44).
(Dicţionarul etimologic român)

FUNDÁ vb. I. tr. A pune bazele; a întemeia, a înfiinţa, a institui. [Var. fonda vb. I. / < lat. fundare, cf. fr. fonder].
(Dicţionar de neologisme)

FUNDÁ vb. tr. 1. a pune bazele, a realiza fundaţia. 2. a întemeia afirmaţii, teorii etc. pe argumente, pe probe; a înfiinţa, a institui. (< fr. fonder, lat. fundare)
(Marele dicţionar de neologisme)

fúndă s. f., g.-d. art. fúndei; pl. fúnde
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fundá vb., ind. prez. 1 sg. fundéz, 3 sg. şi pl. fundeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FUNDÁ vb. v. înfiinţa.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A funda ≠ a lichida
(Dicţionar de antonime)