fura dex - definiţie, sinonime, conjugare
FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea fiinţă. A fi sau a nu fi. ♢ Expr. De când sunt (sau eşti etc.) = (în legătură cu o negaţie) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! Treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-şi avea originea, a se trage, a proveni. De unde eşti? 3. A trăi, a vieţui, a o duce; (despre lucruri, situaţii, acţiuni etc.) a dura, a dăinui, a ţine. Vechi obiceiuri care sunt şi astăzi. ♢ Expr. Cât e lumea şi pământul = totdeauna; (în construcţii negative) niciodată. ♢ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acţiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ♢ Expr. ce-o fi, o fi exprimă indiferenţa, neputinţa sau resemnarea cuiva în faţa unei situaţii. Fie! = a) accept să se facă aşa cum susţii; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aş crede)! Aşa a fost să fie = aşa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i aşa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun) ? 5. A avea preţul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiţii, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ţi se bate tâmpla? ♢ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcţie copulativă) 1. (formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ♢ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situaţie prielnică, favorabilă, a avea parte de linişte, de mulţumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acţiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ♢ Expr. Ce mi-e (sau ţi-e etc.)... = ce importanţă are, ce folos decurge din... (Fam.) Ţi-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcţii impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noţiuni exprimând un sentiment, o senzaţie, o stare sufletească) A simţi. Mi-a fost greu. ♢ Loc. Vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ♢ Expr. Mi-e (sau ţi-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziţie secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau uşor); port grija, sunt interesat. ♢ Expr. Mi-e (sau ţi-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noţiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect şi urmat de un verb la conjunctiv) A avea putinţa, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, serveşte la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiţionalul prezent formează perfectul optativ-condiţional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învăţat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent şi perfect) Să se fi aflând mulţi în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, serveşte la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. şi pop. îs, prescurtat -s), eşti (pr. ieşti), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. şi: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m.m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoţi, a jefui, a prăda. ♢ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ♢ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoţie. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiş (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiş sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-şi însuşi pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face şi imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neaşteptate, pe nesimţite; a cuprinde. ♢ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobişnuit) A pleca pe furiş; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FI sunt intranz. I. (cu funcţie de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea fiinţă; a fiinţa; a exista. ♢ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de faţă; a se găsi într-o anumită situaţie. Cartea este pe masă. Am fost la lucru.A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situaţie critică. 3) A-şi avea obârşia; a se trage; a proveni. De unde eşti? 4) A se afla în viaţă; a trăi; a vieţui. El nu mai este.Cât vom fi şi vom trăi până la sfârşitul vieţii. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut.A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcţie de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ şi urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ♢ A-i fi oarecum (a-i fi nu ştiu cum) a nu îndrăzni; a se ruşina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcţie de verb semiauxiliar) Era s-o păţească. Îi era a cânta. IV. (cu funcţie de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri şi timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FURÁ fur tranz. 1) (bunuri care aparţin altcuiva) A-şi însuşi pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forţa); a răpi. ♢ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns şi cu dragoste. 2) fig. A lua pe neaşteptate sau pe nesimţite. Vântul i-a furat pălăria. ♢ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neaşteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleşi fermecând. L-a furat frumuseţea naturii. ♢ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fi (sunt, fost), vb. – 1. A fiinţa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menţine. – 8. A fi de faţă. – 9. A avea loc, a se ţine. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. ) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireş megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Puşcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. fiinţă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecaţie fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la cu gerunziul fiind. Der. fire, s.f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creaţie; înv., menstruaţie), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a creşte”); fireş (var. înv. hireş), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireşie, s.f. (înv., natură); fireşte, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creaţie artificială, înv. Fiinţă, s.f. (făptură; esenţă, natural; prezenţă; existenţă), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -inţă, cf. uşurinţă, cuviinţă, cerinţă, etc. (Puşcariu 610 şi DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu şi necesară). – Der. fiinţa, vb. (a exista, a se afla); fiinţesc, adj. (înv., real); nefiinţă, s.f. (inexistenţă); desfiinţa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înfiinţa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înfiinţător, adj. (fondator).
(Dicţionarul etimologic român)

furá (fúr, furát), vb. – 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine alcuiva, a hoţi, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. Lat. fūrāre (Puşcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, Cf. fur, furt. Der. furat, s.n. (faptul de a fura, hoţie, îndeletnicire a hoţilor); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s.f. (hoţie, furat); furăciune, s.f. (Basar., furt, hoţie); furgăsi, vb. (a şterpeli), compunere hazlie de la fura şi găsi; furlua, vb. (a şterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s.f. (furat); furiş, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furişa, vb. (a se strecura pe nesimţite). – Din rom. provine săs. furisch.
(Dicţionarul etimologic român)

fi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăştia-s), (reg.) îs, 2 sg. eşti [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteţi; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráţi, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecaţii) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiţi; ger. fiínd (fi-ind); part. fost
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

fiínd că vb. + conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fi vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. eşti [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntém/súntem, 2 pl. suntéţi/súnteţi, imperf. 1 sg. şi pl. erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráţi, 3 pl. eráu [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. fíu, 2 sg. fíi, 3 sg. şi pl. fíe; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiţi; ger. fiínd; part. fost
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

furá vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 sg. şi pl. fúră, 1 pl. furăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitaţi.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.
(Dicţionar de sinonime)

FURÁ vb. 1. a-şi însuşi, a lua, a sustrage, (rar) a hoţi, (reg.) a şuchea, a şuchiri, (prin Transilv.) a ciuşdi, (prin Bucov.) a hărşni, (Mold.) a paşli, (Transilv.) a pili, (înv. şi fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a şpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a şparli, a şterge, a şterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a şucări, a şuti. (A ~ un stilou.) 2. v. prăda. (L-au ~ hoţii.) 3. v. pungăşi. 4. a-şi însuşi, a sustrage, (fam.) a şterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. v. răpi.
(Dicţionar de sinonime)

FURÁ vb. v. fofila, furişa, strecura.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A fi ≠ a lipsi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu fur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura