FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoţi, a jefui, a prăda. ♢ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ♢ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoţie. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiş (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiş sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-şi însuşi pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face şi imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neaşteptate, pe nesimţite; a cuprinde. ♢ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobişnuit) A pleca pe furiş; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FURÁT1 s.n. Faptul de a fura. – V. fura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FURÁT2, -Ă, furaţi, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preţ). 2. (Rar; în expr.) Furat de minţi = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A FURÁ fur tranz. 1) (bunuri care aparţin altcuiva) A-şi însuşi pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forţa); a răpi. ♢ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns şi cu dragoste. 2) fig. A lua pe neaşteptate sau pe nesimţite. Vântul i-a furat pălăria. ♢ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neaşteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleşi fermecând. L-a furat frumuseţea naturii. ♢ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FURÁT n. v. A FURA. ♢ Pe ~e obţinut pe căi necinstite. De ~ provenit pe căi necinstite. /v. a fura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
furá (fúr, furát), vb. – 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine alcuiva, a hoţi, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. Lat. fūrāre (Puşcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, Cf. fur, furt. Der. furat, s.n. (faptul de a fura, hoţie, îndeletnicire a hoţilor); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s.f. (hoţie, furat); furăciune, s.f. (Basar., furt, hoţie); furgăsi, vb. (a şterpeli), compunere hazlie de la fura şi găsi; furlua, vb. (a şterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s.f. (furat); furiş, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furişa, vb. (a se strecura pe nesimţite). – Din rom. provine săs. furisch.
(Dicţionarul etimologic român)
furá vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 sg. şi pl. fúră, 1 pl. furăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)
furát s. n. (pl. furate în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FURÁ vb. 1. a-şi însuşi, a lua, a sustrage, (rar) a hoţi, (reg.) a şuchea, a şuchiri, (prin Transilv.) a ciuşdi, (prin Bucov.) a hărşni, (Mold.) a paşli, (Transilv.) a pili, (înv. şi fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a şpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a şparli, a şterge, a şterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a şucări, a şuti. (A ~ un stilou.) 2. v. prăda. (L-au ~ hoţii.) 3. v. pungăşi. 4. a-şi însuşi, a sustrage, (fam.) a şterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. v. răpi.
(Dicţionar de sinonime)
FURÁ vb. v. fofila, furişa, strecura.
(Dicţionar de sinonime)
FURÁT s. v. furt.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FURÁT1 s.n. Faptul de a fura. – V. fura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A FURÁ fur tranz. 1) (bunuri care aparţin altcuiva) A-şi însuşi pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forţa); a răpi. ♢ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns şi cu dragoste. 2) fig. A lua pe neaşteptate sau pe nesimţite. Vântul i-a furat pălăria. ♢ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neaşteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleşi fermecând. L-a furat frumuseţea naturii. ♢ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FURÁT n. v. A FURA. ♢ Pe ~e obţinut pe căi necinstite. De ~ provenit pe căi necinstite. /v. a fura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
furá (fúr, furát), vb. – 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine alcuiva, a hoţi, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. Lat. fūrāre (Puşcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, Cf. fur, furt. Der. furat, s.n. (faptul de a fura, hoţie, îndeletnicire a hoţilor); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s.f. (hoţie, furat); furăciune, s.f. (Basar., furt, hoţie); furgăsi, vb. (a şterpeli), compunere hazlie de la fura şi găsi; furlua, vb. (a şterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s.f. (furat); furiş, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furişa, vb. (a se strecura pe nesimţite). – Din rom. provine săs. furisch.
(Dicţionarul etimologic român)
furá vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 sg. şi pl. fúră, 1 pl. furăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)
furát s. n. (pl. furate în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FURÁ vb. 1. a-şi însuşi, a lua, a sustrage, (rar) a hoţi, (reg.) a şuchea, a şuchiri, (prin Transilv.) a ciuşdi, (prin Bucov.) a hărşni, (Mold.) a paşli, (Transilv.) a pili, (înv. şi fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a şpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a şparli, a şterge, a şterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a şucări, a şuti. (A ~ un stilou.) 2. v. prăda. (L-au ~ hoţii.) 3. v. pungăşi. 4. a-şi însuşi, a sustrage, (fam.) a şterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. v. răpi.
(Dicţionar de sinonime)
FURÁ vb. v. fofila, furişa, strecura.
(Dicţionar de sinonime)
FURÁT s. v. furt.
(Dicţionar de sinonime)