furat dex - definiţie, sinonime, conjugare
FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoţi, a jefui, a prăda. ♢ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ♢ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoţie. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiş (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiş sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-şi însuşi pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face şi imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neaşteptate, pe nesimţite; a cuprinde. ♢ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobişnuit) A pleca pe furiş; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FURÁT1 s.n. Faptul de a fura. – V. fura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FURÁT2, -Ă, furaţi, -te, adj. 1. Prădat (de bunuri de preţ). 2. (Rar; în expr.) Furat de minţi = descreierat, zăpăcit; nebun. – V. fura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FURÁ fur tranz. 1) (bunuri care aparţin altcuiva) A-şi însuşi pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forţa); a răpi. ♢ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns şi cu dragoste. 2) fig. A lua pe neaşteptate sau pe nesimţite. Vântul i-a furat pălăria. ♢ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neaşteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleşi fermecând. L-a furat frumuseţea naturii. ♢ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

FURÁT n. v. A FURA. ♢ Pe ~e obţinut pe căi necinstite. De ~ provenit pe căi necinstite. /v. a fura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

furá (fúr, furát), vb. – 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine alcuiva, a hoţi, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. Lat. fūrāre (Puşcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, Cf. fur, furt. Der. furat, s.n. (faptul de a fura, hoţie, îndeletnicire a hoţilor); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s.f. (hoţie, furat); furăciune, s.f. (Basar., furt, hoţie); furgăsi, vb. (a şterpeli), compunere hazlie de la fura şi găsi; furlua, vb. (a şterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s.f. (furat); furiş, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furişa, vb. (a se strecura pe nesimţite). – Din rom. provine săs. furisch.
(Dicţionarul etimologic român)

furá vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 sg. şi pl. fúră, 1 pl. furăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)

furát s. n. (pl. furate în loc. pe ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FURÁ vb. 1. a-şi însuşi, a lua, a sustrage, (rar) a hoţi, (reg.) a şuchea, a şuchiri, (prin Transilv.) a ciuşdi, (prin Bucov.) a hărşni, (Mold.) a paşli, (Transilv.) a pili, (înv. şi fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a şpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a şparli, a şterge, a şterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a şucări, a şuti. (A ~ un stilou.) 2. v. prăda. (L-au ~ hoţii.) 3. v. pungăşi. 4. a-şi însuşi, a sustrage, (fam.) a şterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. v. răpi.
(Dicţionar de sinonime)

FURÁ vb. v. fofila, furişa, strecura.
(Dicţionar de sinonime)

FURÁT s. v. furt.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu fur fura

Cuvinte se termină cu literele: at rat urat