furnică dex - definiţie, sinonime, conjugare
FURNÍCĂ, furnici, s.f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roşii, care trăiesc în colonii; (şi la sg.) insectă care face parte din acest grup. ♢ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♢ Furnică albă = termită. [Pl. şi: (rar) furnice] – Lat. formica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FURNICÁ, pers. 3 furnícă, vb. I. 1. Intranz. A umbla încoace şi încolo în număr mare, a se mişca în toate părţile ca furnicile; a mişuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de... 2. Tranz. impers. A avea o senzaţie neplăcută de mâncărime şi de înţepături pe piele. – Lat. formicare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FURNÍ//CĂ ~ci f. Insectă de talie mică cu corpul alungit, subţiat la mijloc, care trăieşte în colonii în cuiburi subterane cu muşuroaie la suprafaţa solului. [G.-D. furnicii] /<lat. fornica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FURNICÁ pers. 3. furnícă 1. intranz. (despre fiinţe) A se mişca grăbit şi haotic fără întrerupere; a foi; a forfoti; a fojgăi; a mişuna; a foşni; a roi. ♢ ~ de lume a fi ticsit de lume. 2. tranz. (persoane) A irita printr-o senzaţie neplăcută de mâncărime sau înţepare a pielii. /<lat. formicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

furnícă (-ci), s.f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. Lat. formῑca (Puşcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. şi din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influenţa labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mişuna, a forfoti; a ustura, a înţepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Puşcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s.f. (usturime, înţepătură); furnicat, s.n. (usturime, înţepătură); furnicar, s.n. (muşuroi; mulţime care mişună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Puşcariu 683; Candrea-Dens., 698 şi DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mişuna); furnicar, s.m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrăneşte cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s.m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).
(Dicţionarul etimologic român)

a avea furnici în pântec expr. (er.) a fi excitat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

furnică, furnici s.f. (tox.) mic traficant de droguri. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

léul-furnícilor (insectă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

furnicá vb., ind. prez. 3 sg. furnícă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
(Dicţionar de sinonime)

FURNICÁ vb. 1. v. forfoti. 2. (reg.) a înfurnica. (Îl ~ pielea.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fu fur furn furni furnic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica nica rnica urnica