făcăluire

FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând şi zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. f ă c ă l e ţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s.f. (Reg.) Acţiunea de a făcălui şi rezultatul ei. – V. făcălui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FĂCĂLU//Í ~ésc tranz. 1) (legume) A zdrobi şi a amesteca (cu făcăleţul), prefăcând într-o pastă omogenă. 2) fig. pop. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a stropşi; a stâlci; a tăbăci; a snopi; a toropi. /cf. făcăleţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FĂCĂLU//Í mă ~iésc intranz. A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /cf. făcăleţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

făcăluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. făcăluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

făcăluíre s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
FĂCĂLUÍ vb. a bate, a freca, a slei. (A ~ fasolea.)
(Dicţionar de sinonime)