GÂDILÁ, gâdil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin atingeri uşoare asupra unor părţi ale corpului, o senzaţie particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦ Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacţionând printr-un râs convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzaţie plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [Var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GÂDILÍ, gâdil, vb. IV. Tranz. V. gâdila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GÂDILÁ gâdil tranz. A supune unor atingeri uşoare cu vârful degetelor pe anumite părţi ale corpului (subsuori, tălpi etc.), producând o senzaţie specifică, de obicei însoţită de râs, prin excitarea nervilor senzitivi. /<bulg. gădel mi je
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile uşoare cu vârful degetelor a anumitor părţi ale corpului, reacţionând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. – 1. A produce, prin atingeri uşoare, o senzaţie care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – Var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (şi Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicaţii: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluş (var. gîdiluş), s.n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s.f. (acţiunea de a gîdila); gîdilici s.n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s.m. (Arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.
(Dicţionarul etimologic român)
gâdila, gâdil v.r. 1. (d. un hoţ de buzunare) a sesiza, a observa esenţialul 2. (d. victima unui hoţ de buzunare) a-şi da seama că hoţii încearcă să-l fure (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)
(Alte dicţionare)
gâdila, gâdil v.r. 1. (d. un hoţ de buzunare) a sesiza, a observa esenţialul. 2. (d. victima unui hoţ de buzunare) a-şi da seama că hoţii încearcă să-l fure. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. şi pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GÂDILÍ, gâdil, vb. IV. Tranz. V. gâdila.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile uşoare cu vârful degetelor a anumitor părţi ale corpului, reacţionând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. – 1. A produce, prin atingeri uşoare, o senzaţie care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – Var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. Tc. gidiklanmak, de unde ngr. (şi Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicaţii: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluş (var. gîdiluş), s.n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s.f. (acţiunea de a gîdila); gîdilici s.n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s.m. (Arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.
(Dicţionarul etimologic român)
gâdila, gâdil v.r. 1. (d. un hoţ de buzunare) a sesiza, a observa esenţialul 2. (d. victima unui hoţ de buzunare) a-şi da seama că hoţii încearcă să-l fure (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)
(Alte dicţionare)
gâdila, gâdil v.r. 1. (d. un hoţ de buzunare) a sesiza, a observa esenţialul. 2. (d. victima unui hoţ de buzunare) a-şi da seama că hoţii încearcă să-l fure. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. şi pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá
(Dicţionar ortografic al limbii române)