gângurit

GÂNGURÍ, gânguresc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. (Despre copiii mici) A scoate sunete disparate, încă nearticulate în cuvinte. 2. Intranz. (Despre porumbei şi turturele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: (2) gunguní, gungurí vb. IV] – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GÂNGURÍT s.n. Sunete disparate, nearticulate în cuvinte, scoase de copiii mici; sunete caracteristice scoase de porumbei şi de turturele; gângurire. – V. gânguri.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A GÂNGUR//Í ~ésc intranz. 1) (despre copii mici) A încerca să vorbească, scoţând sunete puţin articulate. 2) (despre porumbei şi turturele) A scoate sunete prelungi şi repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GÂNGURÍT n. 1) v. A GÂNGURI. 2) Sunet caracteristic lipsit de articulaţie definită, produs de copiii mici. 3) Sunet caracteristic scos de porumbei sau turturele. /v. a gânguri
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

gângurí vb., ind. prez. 3 pl. gângurésc, imperf. 3 sg. gângureá; conj. prez. 3 sg. şi pl. gângureáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gângurít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
GÂNGURÍ vb. 1. (prin Munt.) a sopeltivi, (prin Olt.) a ştiorlâcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)
(Dicţionar de sinonime)

GÂNGURÍT s. 1. gângurire. (~ul copiilor mici.) 2. v. uguit.
(Dicţionar de sinonime)