gâtuire

GÂTUÍ, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (şi a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micşora pe o anumită porţiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GÂTUÍRE, gâtuiri, s.f. Acţiunea de a (se) gâtui şi rezultatul ei; sugrumare. – V. gâtui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A GÂTUÍ gâtui tranz. 1) A lipsi de respiraţie, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porţiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acţiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

gâtuí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. şi pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gâtuíre s. f., g.-d. art. gâtuírii; pl. gâtuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
GÂTUÍ vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.
(Dicţionar de sinonime)

GÂTUÍRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. gâtuitură.
(Dicţionar de sinonime)