garniță

GÁRNIŢĂ, garniţe, s.f. Vas de metal cu care se transportă lapte şi alte lichide. – Din scr. grnac, pol. garniec, rus. garnec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GÂRNIŢĂ, gârniţe, s.f. Arbore înrudit cu stejarul, cu tulpina dreaptă, a cărei scoarţă are la exterior un strat solzos, cu frunze mari, lungi, fără peţiol (Quercus frainetto). [Var.: gârneáţă s.f.] – Din bg., scr. granica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GARNÍŢ//Ă ~e f. rar Vas cilindric de tinichea pentru păstrarea şi transportarea lichidelor (în special a laptelui). /<sb. grnac, pol. garniec, rus. garnec
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GÂRNIŢ//Ă ~e f. Arbore asemănător cu stejarul, dar cu frunzele lungi, fără peţiol (care creşte, mai ales, la şes şi la poalele munţilor), folosit în construcţii. [Var. gârneaţă] /<bulg., sb. granica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

gárniţă (gárniţe), s.f. – Cutie, bidon. Pol. garniec, rus. garnec (Scriban), din sl. grŭnĭcĭ.
(Dicţionarul etimologic român)

gîrníţă (gấrniţe), s.f. – Varietate de stejar (Quercus conferta). – Var. gîrneţ, gîrneaţă. Bg., sb. granica (Cihac, II, 117; Conev 49; DAR), cf. gorun.
(Dicţionarul etimologic român)

garníţă s. f., g.-d. art. garníţei; pl. garníţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gârniţă/gârneáţă s. f., g.-d. art. gârniţei/gârnéţei; pl. gârniţe/gârnéţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)