geamÃn

GEÁMĂN, -Ă, gemeni, -e, adj. 1. (Despre fiinţe; adesea substantivat) Care a fost născut odată cu altă fiinţă şi de către aceeaşi mamă sau femelă. ♦ (Pop.; substantivat, m.pl.art.) Constelaţie care aparţine Căii-Laptelui, formată din două stele principale (numite Castor şi Polux) şi un număr de stele mai puţin strălucitoare. ♦ (Despre plante) Care are două tulpini crescute din aceeaşi rădăcină; (despre fructe) crescute lipite câte două. 2. (Anat.; în sintagma) Muşchii gemeni = muşchii, dispuşi pereche, ai gambei. [Var.: (rar) gémen, -ă adj.] – Lat. geminus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GEÁMĂN geámănă (gémeni, gémene) 1) (despre fiinţe) Care a fost născut în acelaşi timp cu altul (sau cu alţii) de o mamă. 2) (despre tulpini) Care a crescut împreună cu o altă tulpină din aceeaşi rădăcină. 3) (despre plante) Care are o asemenea tulpină. 4) (despre fructe) Care a crescut lipit de alt fruct. /<lat. geminus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

geamắn (geámănă), adj. – Care a fost născut odată cu altă fiinţă de către aceeaşi mamă. – Mr. geamin. Lat. gĕmĭnus (Puşcariu 704; Candrea-Dens., 722; REW 3723; DAR), cf. it. gemino, fr. (jumeau), sp. (gemelo), port. gémeo. Uz general (ALR, II, 210). – Der. gemănar, s.m. (geamăn); gemănare, s.f. (furcuţă; la car, furculiţă: răspîntie; înv., deget copitat); gemănăriţă, s.f. (orhidee, Orchis papilionacea); îngemăna, vb. (a cupla, a uni; a bifurca, a ramifica), ce ar putea proveni şi direct din lat. ingĕmĭnāre „a repeta” (Puşcariu 849; Candrea-Dens., 725; DAR); gemăna, vb. (a cupla), este cuvînt rar, cam îndoielnic, care apare numai la Candrea-Dens., 724; der din lat. gĕmĭnāre; înge(mă)nat, adj. (cuplat; bifurcat; crăpat); îngemănărat, adj. (bifurcat), încrucişare a lui îngemănat cu gemănare; gearmăn (var. ghermăn), s.n. (Trans., cumpăna puţului).
(Dicţionarul etimologic român)

geámăn adj. m., pl. gémeni; f. sg. geámănă, pl. gémene
(Dicţionar ortografic al limbii române)