geanabet
GEANABÉT, geanabeţi, s.m. (Turcism) Om rău, afurisit. – Tc. cenabet „impur, mizerabil”.
(Dicţionarul limbii române moderne)
geanabét (geanabéţi), s.m. – Tont, prost, netot. – Var. genabet. Tc. cenabet „om necurat” (Şeineanu, II, 187; Ronzevalle 70), cf. ngr. τζαναμπέτης, alb. şb. ğenabet, bg. dženabet.
(Dicţionarul etimologic român)
geanabet, geanabeţi s.m. 1. poliţist. 2. gardian. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
geanabét s. m. (sil. gea-), pl. geanabéţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul limbii române moderne)
geanabét (geanabéţi), s.m. – Tont, prost, netot. – Var. genabet. Tc. cenabet „om necurat” (Şeineanu, II, 187; Ronzevalle 70), cf. ngr. τζαναμπέτης, alb. şb. ğenabet, bg. dženabet.
(Dicţionarul etimologic român)
(Alte dicţionare)
geanabét s. m. (sil. gea-), pl. geanabéţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)