geranium dex - definiţie, sinonime, conjugare

geranium

[Sinonime]
BRIBÓI, briboi, s.m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă şi cu flori purpurii (Geranium silvaticum). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUCHÉT, buchete, s.n. 1. Mănunchi de flori aranjate (şi legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de acelaşi fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă de vin. 3. Mică plantă erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CIOC2, ciocuri, s.n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiaţă şi cornoasă a capului păsărilor, care înlocuieşte sistemul dentar; plisc, clonţ. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuţită a unor obiecte; capăt, vărf (ascuţit). 3. Barbişon, ţăcălie. ♢ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minţi sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate şi cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roşii, roz sau albe şi fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subţire şi uşor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf.alb. č o k, rom. c i o c 1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GERÁNIUM s.n. (în sintagma) Ulei de geranium = ulei eteric cu miros de trandafir obţinut din unele specii de plante. [Pr.: -ni-um. – Var.: gerániu s.n.] – Din fr. géranium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PĂLĂRÍE, pălării, s.f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ♢ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înţepătoare, a da cuiva o veste neaşteptată şi neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte seminţele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-şarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roşie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roşii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIBÓI1, priboaie, s.n. 1. Unealtă de oţel în formă de bară, cu un capăt conic, care serveşte, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băţ lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăţa de pieliţe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare şi cu flori roşii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIBOÍ2, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul1 (1). – Din priboi1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUCHÉT ~e n. 1) Grup de plante (flori, frunze etc.) tăiate şi aranjate în mănunchi cu cozile într-o direcţie. 2) Totalitate de obiecte omogene, unite împreună într-un ansamblu. 3) Aromă specifică a unor vinuri, coniacuri, lichioruri de calitate superioară. /<fr. bouquet
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CIOC1 interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CIOC2 ~uri n. 1) (la păsări) Formaţie cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanţ. ♢ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate şi cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subţire, întors în sus, cu picioare lungi şi cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită şi ascuţită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică şi ascuţită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbişon; ţăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subţiată şi alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

NĂPRÁSNI//CĂ ~ce f. Plantă erbacee rău mirositoare, cu tulpina cilindrică, ramificată şi cu frunze triunghiulare, crestate. /<sl. naprasinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PĂLĂRÍ//E ~i f. 1) Acoperământ pentru cap, format dintr-o calotă cu boruri. ~ de paie.A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept în ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componentă a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperământ (aflat pe un suport). ~a ciupercii.~a-şarpelui ciupercă foarte otrăvitoare, având partea superioară roşie cu pete albe; muscariţă. ~ de fier porţiune oxidată, aflată la suprafaţa unui zăcământ de metal. [G.-D. pălăriei] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRIB//ÓI1 ~oáie n. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare şi cu flori mari, roşii (rar albe), folosită în scopuri medicinale şi decorative. /<sb. priboj
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRIBÓ//I2 ~iuri n. Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oţel uşor, ascuţită la unul din capete; dorn; mandrin. /<sb. priboj
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A PRIBO//Í ~iésc tranz. (materiale) A găuri cu priboiul. /Din priboi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

buchét (-te), s.n. – Mănunchi de flori. – Mr. buchet. Fr. bouquet; cf ngr. μπουϰέτο (› mr.). – Der. buchetar, s.n. (rar, frunze verzi care servesc drept garnitură buchetului de flori); buchetieră, s.f. (florăreasă).
(Dicţionarul etimologic român)

cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puţin repetată. Se foloseşte de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanţa cioc, boc, cioc, poc. – Mr. cioc. Creaţie expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formaţii de acelaşi tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s.n. (plisc, clonţ; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbişon; mînerul cleştelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paşti; suviţă, cîrlionţ; Arg., înşelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte îşi caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „guşă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Puşcariu, Lr.,, 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuşi nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creaţii spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s.f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc şi cange (DAR). Ciocot, s.n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-şi căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniţă, s.f. (vorbăreţ, gureş; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniţi, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s.n. (cîrlig, cange). Ciuc, s.n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s.n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.
(Dicţionarul etimologic român)

BUCHÉT s.n. 1. Mănunchi, legătură de flori. 2. Grup de arbori de aceeaşi specie în cadrul unui arboret; boschet. 3. Aromă specifică a unor vinuri vechi, selecţionate. 4. (Mar.) Ansamblu format din două-trei macarale, servind pentru manevrele curente ale velelor. [< fr. bouquet].
(Dicţionar de neologisme)

BUCHÉT s. n. 1. mănunchi de flori aranjate şi legate împreună. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de acelaşi fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună. 2. grup de arbori de aceeaşi specie în cadrul unui arboret. 3. aromă specifică a unor băuturi şi preparate din fructe şi legume. 4. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)
(Marele dicţionar de neologisme)

bribói s. m., pl. bribói, art. bribóii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

buchét s. n., pl. buchéte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cioc/cioc-cióc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cioc s. n., pl. ciócuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pălăríe s. f., art. pălăría, g.-d. art. pălăríei; pl. pălăríi, art. pălăríile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pribói s. n., pl. priboáie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

priboí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. priboiésc, imperf. 3 sg. priboiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. priboiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cioc1 adv. (reg.) nimic; deloc.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

cioc2, cioci, s.m. (reg.; la pl.) cucuruz cules de pe cocean.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

priboí2, priboiésc, vb. IV (pop.) 1. a găuri, a perfora sau a lărgi o gaură cu priboiul. 2. (fig.; reg.) a ţinti cu ochii, a fixa (ceva sau pe cineva).
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

pribói1, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băţ de bătut icrele de peşte. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare şi cu flori roşii şi albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros şi scurt bătut în buştean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curăţatul de pieliţă al icrelor de morun. 9. (reg.) soluţie de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. şi reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
BRIBÓI s. (BOT.; Geranium silvaticum) (reg.) fratele-briboiului.
(Dicţionar de sinonime)

BUCHÉT s. 1. mănunchi, (reg.) smoc, steblă, şomoiog, şomoltoc, (Transilv. şi Ban.) chită, (Transilv., Maram. şi Ban.) struţ, (Transilv.) vârstă. (Un ~ de margarete.) 2. (BOT.; Geranium pusillum) (reg.) săgeţică.
(Dicţionar de sinonime)

CIOC interj. toc! (~!, ~! se aude la uşă.)
(Dicţionar de sinonime)

CIOC s. 1. clonţ, plisc, (înv. şi reg.) rost, (reg.) cioclonţ, ciup, clanţ, clobanţ, flisc. (~ al unei păsări.) 2. (prin Transilv. şi Ban.) tic. (~ al găinii.) 3. barbişon, bărbuţă, ţăcălie, (franţuzism rar) barbişă. (Un domn care poartă ~.) 4. v. vârf. 5. v. căpăţână. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) săgeţică, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) bănat, cucute (pl.), cumătră, greghetin, ciocul-berzei, clonţul-cocostârcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-întors (Recurvirostra avosetta) = năvodar, (reg.) săbiuţă. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.
(Dicţionar de sinonime)

CIOC s. v. ciorap, măsea.
(Dicţionar de sinonime)

NĂPRÁSNICĂ s. (BOT.) 1. (Geranium robertianum) (rar) piretru, (reg.) închegătoare, mama-pădurii, priboi-căpresc. 2. (Chrysanthemum corymbosum) (reg.) ochiul-boului-a-ferigei.
(Dicţionar de sinonime)

NĂPRÁSNICĂ s. v. luminoasă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂLĂRÍE s. v. abajur.
(Dicţionar de sinonime)

PĂLĂRÍE s. 1. (Transilv. şi Ban.) clop, (arg.) găină. (Şi-a pus ~ pe cap.) 2. (reg.) plească. (~ la o lampă cu petrol.) 3. (BOT.) căciulă. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) pălăria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrişea, pliscariţă, priboi, sovârf, dedânsele; pălăria-şarpelui (Amanita muscaria) = muscariţă.
(Dicţionar de sinonime)

PRIBÓI s. I. (TEHN.) dorn, (reg.) duşlag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) II. (BOT.; Geranium macrorrhizum) (reg.) bănat, bribor, cumătră, muşcată, floarea-raiului, floarea-vinului, floarea-viorii, pliscul-cucoarei, poala-Sfintei-Mării, poala-Sântei-Mării, talpa-gâştii.
(Dicţionar de sinonime)

PRIBÓI s. v. pălăria-cucului.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ge ger gera geran gerani

Cuvinte se termină cu literele: um ium nium anium ranium