gheară
[Sinonime]
GHEÁRĂ, gheare, s.f. 1. Formaţie cornoasă ascuţită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări şi mamifere, servind mai ales la apărare şi la atac. ♢ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-şi scoate( sau a-şi arăta) ghearele = a-şi arăta fondul ascuns şi rău al firii. A fi ( sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesiunea, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreţia cuiva; a fi prins (şi ţinut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) în ghearele morţii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă (1) asemănătoare cu o gheară (1), care serveşte la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GHEÁR//Ă ~e f. 1) (la unele păsări şi animale) Parte cornoasă, ascuţită şi încovoiată de la vârful degetelor. ♢ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stăpânire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se găsi, a se zbate) în ~ele morţii a fi în primejdie de moarte; a se afla în mare pericol. A-şi arăta (sau a-şi scoate) ~ele a-şi dezvălui caracterul rău. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascuţite şi curbate. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ghiară (gheáre), s.f. 1. Formaţie cornoasă ascuţită crescută la vîrful degetelor unor păsări şi mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. – Lat. *ung(u)laris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din raţiuni de fonetică sintactică uşor de înţeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipseşte din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunţat înghiară (cf. umblu şi îmblu). Totuşi, Puşcariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Puşcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. *garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 687-92) şi nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; şi Puşcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. – Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăţa); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s.n. (braţ al cleştelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691]
(Dicţionarul etimologic român)
a-şi arăta ghearele expr. 1. a-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine ameninţătoare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cădea în ghearele cuiva expr. 1. a fi capturat de cineva. 2. a ajunge la discreţia cuiva. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
gheară, s.f. sg. joc de zaruri; barbut. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
gheáră s. f., g.-d. art. gheárei; pl. gheáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GHEÁRĂ s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasăre răpitoare.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GHEÁR//Ă ~e f. 1) (la unele păsări şi animale) Parte cornoasă, ascuţită şi încovoiată de la vârful degetelor. ♢ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stăpânire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se găsi, a se zbate) în ~ele morţii a fi în primejdie de moarte; a se afla în mare pericol. A-şi arăta (sau a-şi scoate) ~ele a-şi dezvălui caracterul rău. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascuţite şi curbate. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
a-şi arăta ghearele expr. 1. a-şi dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine ameninţătoare (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a cădea în ghearele cuiva expr. 1. a fi capturat de cineva. 2. a ajunge la discreţia cuiva. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
gheară, s.f. sg. joc de zaruri; barbut. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
gheáră s. f., g.-d. art. gheárei; pl. gheáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GHEÁRĂ s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasăre răpitoare.)
(Dicţionar de sinonime)