ghes

GHES, ghesuri, s.n. (În expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitură uşoară (cu cotul); b) a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori (să întreprindă ceva). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHES ~uri n. : A da ~ (cuiva) a) a lovi uşor pe cineva (pentru a semnaliza ceva); a înghionti; a îmboldi; b) a determina prin îndemnuri (să efectueze o acţiune); a îndemna; a îmboldi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GHES, ghésuri, s.n. 1. Ghiont, îmbrâncitură. 2. Imbold, impuls, stimulent. (orig. necunoscută; nu pare să fie identic cu ghes s.n. = (arg.) zi, din ţig. ges (Juilland); totuşi, orig. ţig. pare posibilă; Drăganu îl pune în legătură cu magh. gyűszű = degetar, cu care însă nu pare să se înrudească)
(Dicţionarul etimologic român)

ghes (ghésuri), s.n. – 1. Brînci. – 2. Stimul, impuls. Origine necunoscută. Nu pare a fi cuvînt identic cu ghes, s.n. (Arg., zi), din ţig. ges (Juilland 165); totuşi, origine ţig. este posibilă. Drăganu, Dacor., V, 363, îl pune în legătură cu mag. gyűszű „degetar”, cu care nu pare a avea nici o înrudire. – Der. înghesui, vb. (a împinge, a năvăli; a stoarce; a strînge; a grăbi; a îngrămădi) pe care Drăganu, Dacor., V, 908, îl derivă din mag. gyeszül „a împinge”; înghesuială, s.f. (lume multă, aglomerare; apăsare, sufocare).
(Dicţionarul etimologic român)

ghes s. n., pl. ghésuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)