ghiftuit

GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Fam. şi peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiţi, -te, adj. (Fam. şi peior.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat², îmbuibat. – V. ghiftui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A GHIFTU//Í ~iésc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creaţie expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s.f. (acţiunea de a se ghiftui).
(Dicţionarul etimologic român)

ghiftuí vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ghiftuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba.
(Dicţionar de sinonime)

GHIFTUÍT adj. v. îmbuibat.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Ghiftuit ≠ hămesit, lihnit
(Dicţionar de antonime)