ghimpele dex - definiţie, sinonime, conjugare
GHÍMPE, ghimpi, s.m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari şi ascuţite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părţi ale unor plante; spin1. ♢ Expr. A avea (sau a simţi) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulţumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a şedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre ţepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureţ = arbust totdeauna verde, cu ramurile lăţite şi terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi şi cu fructe în formă de boabe roşii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare româneşti; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. g j ë m p.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHÍMP//E ~i m. 1) Formaţie cu vârf ascuţit şi înţepător, care creşte pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele şi pe fructele unor plante; spin. ♢ A sta (sau a şedea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aştepte). 2) fig. Gând care necăjeşte; rană sufletească. ♢ A avea (sau a simţi) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru şi ascuţit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoşi etc.); ţeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formaţie ascuţită. ♢ ~ pădureţ arbust cu ramuri ascuţite, având frunze persistente, flori mici şi fructe în formă de boabe roşii. /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ghímpe (ghímpi), s.m. – 1. Spin, ţeapă. – 2. Os de peşte. – 3. Vîrf ascuţit, cui. – 4. Nume de plante spinoase (Cyrcium lanceolatum; Xanthium spinosum; Centaurea calcitrapa; Ruscus aculeatus). – Var. (înv.) ghimp. Lat. *pŭngŭlum, de unde provine şi it. pungolo (Arch. glott., XIII, 398; Prati 802), şi cu schimbare de suf., pungello (REW 6851). De la *punglu s-a ajuns prin metateză la *glumpu › *ghiumpu (ca în *quaglumchiag), redus prin disimilaţie la ghimp(u). Se presupune în general că termenul rom. derivă din alb. gjëmp, gljimp (Cihac, II, 717; Meyer 140; Philippide, II, 713; Jokl 26-28; Rosetti, II, 117); însă chiar var. consonantismului alb. dovedeşte că trebuie plecat de la un etimon romanic în gl-, al cărui rezultat ar trebui să fie diferit în alb., cf. *glemus › alb. ljëms, glandis › alb. ljende. Este evident că alb. provine din rom. Der. ghimpos, adj. (spinos; picant, înţepător); ghimpoasă, s.f. (plantă, Cryspis aculeata); ghimpuros, adj. (spinos); (în)ghimpa, vb. (a înţepa; a incita, a stimula; a muşca, a înţepa; a răni); înghimpător, adj. (care înţeapă); înghimpătură, s.f. (înţepătură); ghimpariţă, s.f. (Cryspis aculeata).
(Dicţionarul etimologic român)

ghímpe (ghímpi), s.m. – Călugăraş (Pyrrhula europaea). Alb. gimpel (DAR).
(Dicţionarul etimologic român)

ghímpe-păduréţ s. m., pl. ghimpi-păduréţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ghímpe (bot. ) s. m., pl. ghimpi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ghímpele (dans) s. n. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GHÍMPE s. 1. v. ciulin. 2. v. scaiete. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merişor. 4. v. spin. 5. v. ţeapă.
(Dicţionar de sinonime)

GHÍMPE s. v. holeră, scai.
(Dicţionar de sinonime)

PEŞTE-CU-GHÍMPI s. v. ghidrin.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: gh ghi ghim ghimp ghimpe

Cuvinte se termină cu literele: le ele pele mpele impele