ghintuit

GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) ţeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o ţeavă a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHINTUÍT¹, ghintuituri, s.n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHINTUÍT², -Ă, ghintuiţi, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. – V. ghintui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A GHINTU//Í ~iésc tranz. 1) (ţevi ale armelor de foc) A înzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ghintuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ghintuiésc, imperf. 3 sg. ghintuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ghintuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ghintuít s. n., pl. ghintuíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)