ghiul

GHIU, ghiuri, s.n. Bară de lemn sau de metal, fixată cu un capăt de partea inferioară a arborelui (4) din pupa¹ unei nave cu pânze, de care se leagă marginea de jos a velei. – Din fr. gui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHIUL, ghiuluri, s.n. Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre preţioase). – Din tc. kül.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GHIUL ~uri n. Inel, de obicei bărbătesc, masiv, din aur (cu pietre preţioase). /<turc. kül
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ghiúl (ghiúluri), s.n. – Mulţime, cantitate mare. Tc. kül (Şeineanu, II, 183). Sec. XIX, înv.
(Dicţionarul etimologic român)

ghiúl (ghiúluri), s.n. – 1. Piatră preţioasă incrustată într-un inel. – 2. (Arg.) Inel, bijuterie. Tc. ǵül „trandafir” (Şeineanu, II, 183). – Der. ghiular, s.m. (Arg., bijutier). Din aceeaşi familie face parte ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din tc. ǵülǵüli (Tiktin). Toate aceste cuvinte sînt înv.
(Dicţionarul etimologic român)

GHIU s.n. (Mar.) Suport de lemn fixat aproape de baza catargului pe care se leagă marginea de jos a velei; bum. [< fr. gui].
(Dicţionar de neologisme)

GHIU s. n. bară de lemn sau de metal fixată aproape de baza catargului, pe care se prinde marginea de jos a velei; bum. (< fr. gui)
(Marele dicţionar de neologisme)

ghiu s. n. [pron. ghiu], art. ghíul; pl. ghíuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ghiul s. n., pl. ghiúluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ghiul, ghiúluri, s.n. (reg., înv.) 1. cârd, mulţime. 2. scul de tort sau de bumbac.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)