gingie

GINGÍE, gingii, s.f. Ţesut¹ (3) care înveleşte rădăcinile şi o parte din corpul dinţilor şi al măselelor. [Var.: (înv. şi reg.) gíngenă, gíngină s.f.] – Lat. gingiva.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GINGÍ//E ~i f. Ţesut muscular care înveleşte rădăcinile şi o parte din corpul dinţilor. [G.-D. gingiei] /<lat. gingiva
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

gingíe (gingíi), s.f. – Ţesut care înveleşte rădăcinile şi o parte din corpul dinţilor şi a măselelor. – Mr. dzindzie, istr. (žinžire). Lat. gingῑva (Diez, I, 206; Puşcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675; DAR), cf. it., prov., port. gingiva (calabr. gringria), fr. gencive, sp. encía. În Trans. de Nord se foloseşte var. gingină, care explică şi istr. Cf. ALR, I, 31. Din rom. provine ngr.τσιντσία (Murnu, Lehnwörter, 45). – Der. îngingia, vb. (a se face bobul de porumb; a prospera, a se îmbogăţi).
(Dicţionarul etimologic român)

gingie, gingii s.f. (intl.) gură. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

gingíe s. f., art. gingía, g.-d. art. gingíei; pl. gingíi, art. gingíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)