gloatelor dex - definiţie, sinonime, conjugare

gloatelor

[Sinonime]
GLOÁTĂ, gloate, s.f. 1. (Depr.) Mulţime (pestriţă) de oameni strânşi la un loc; buluc, adunătură. 2. (În orânduirea feudală) Unitate de infanterie alcătuită din ţărani. – Din sl. glota.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GLOÁT//Ă ~e f. 1) Mulţime mare de oameni, strânşi într-un loc, în dezordine. 2) Totalitate a oamenilor simpli; prostime. 3) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Ceată de pedestraşi, formată din ţărani. /<sl. glota
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

gloátă (gloáte), s.f. – 1. Mulţime. – 2. Droaie, puzderie. – 3. Adunătură, plebe. – 4. (Înv.) Poliţie locală, trupe de infanterie formate din ţărani fără pregătire militară specială, a căror recrutare era decretată în cazuri de urgenţă. – 5. (Trans., Bucov.) Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.) glota (Miklosich, Lexicon, 120; Cihac, II, 129; DAR), cf. pol. gołotaholotă, s.f. (Mold., înv., „mulţime”), şi sb. glota „familie”. – Der. glotaş, s.m. (soldat din poliţia locală; copil, prunc); îngloti, vb. (a aduna, a concentra; a înrola; a îngrămădi; a publica), înv.
(Dicţionarul etimologic român)

gloátă s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GLOÁTĂ s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. v. buluc. 3. s. mulţime, norod, plebe, popor, prostime, vulg, (înv. şi reg.) poporime, (înv.) calabalâc. (Ce s-a strâns atâta ~?) 4. s. (depr.) adunătură, scursură, strânsură, şleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviţi.) 5. s. (MIL., IST.) (înv.) holotă, tabără. (Pedestrimea rurală se numea în trecut şi ~.)
(Dicţionar de sinonime)

GLOÁTĂ s. v. colectivitate, masă, mulţime.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: gl glo gloa gloat gloate

Cuvinte se termină cu literele: or lor elor telor atelor