globulă dex - definiţie, sinonime, conjugare

globulă

[Sinonime]
GLOBÚLĂ, globule, s.f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ♢ Globulă roşie = celulă care intră în compoziţia sângelui şi care conţine hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziţia sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GLOBÚL//Ă ~e f. 1) Corp sferic foarte mic. 2) Particulă de formă sferică sau ovală, care se găseşte în diferite lichide organice (sânge, limfă, lapte). ♢ ~ roşie celulă sangvină care transportă oxigenul şi bioxidul de carbon în organism; hematie; eritrocit. ~ albă celulă sangvină care are un rol important în procesul de apărare a organismului; leucocită. /<fr. globule, lat. globulus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GLOBÚLĂ s.f. Corp sferic foarte mic. ♦ (Anat.) Celulă care intră în compoziţia sângelui. ♢ Globulă albă = leucocită; globulă roşie = hematie. [Var. globul s.m. / < fr. globule].
(Dicţionar de neologisme)

GLOBÚLĂ s. f. 1. corp sferic foarte mic. 2. mic corp ovular care se găseşte în diverse lichide sau ţesuturi ale organismului. o ~le roşii = hematii; ~le albe = leucocite. (< fr. globule, lat. globulus)
(Marele dicţionar de neologisme)

globúlă s. f., g.-d. art. globúlei; pl. globúle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GLOBÚLĂ s. globulă albă v. leucocită; globulă roşie v. hematie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: gl glo glob globu globul

Cuvinte se termină cu literele: la ula bula obula lobula