GOG, gogi, s.m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost, tont. – Cf. G o g u (n.pr.).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GOGÍ, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. şi fam.) A fi suferind, bolnav (o perioadă mai lungă), fără a prezenta simptome clare şi de obicei fără a cădea la pat; a purta o boală pe picioare timp mai îndelungat. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GOG//Í ~ésc intranz. pop. A fi bolnav timp îndelungat, fără a prezenta simptome clare şi fără a sta la pat; a purta o boală pe picioare. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
gog s. m., pl. gogi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gogí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gogésc, imperf. 3 sg. gogeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. gogeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gogí, gogésc, vb. IV (pop. şi fam.) 1. a dezghioca, a curăţi. 2. a lâncezi, a tânji, a boli.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
GOGÍ vb. v. boli, piroti, tânji, zăcea.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GOGÍ, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. şi fam.) A fi suferind, bolnav (o perioadă mai lungă), fără a prezenta simptome clare şi de obicei fără a cădea la pat; a purta o boală pe picioare timp mai îndelungat. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
gog s. m., pl. gogi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gogí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gogésc, imperf. 3 sg. gogeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. gogeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gogí, gogésc, vb. IV (pop. şi fam.) 1. a dezghioca, a curăţi. 2. a lâncezi, a tânji, a boli.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
GOGÍ vb. v. boli, piroti, tânji, zăcea.
(Dicţionar de sinonime)