GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ♢ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o ţintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. şi intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din sl. goniti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GON//Í ~ésc 1. tranz. 1) (fiinţe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se mişca foarte repede. /<sl. goniti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE GON//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (despre vitele cornute) A se împerechea în vederea reproducerii. /<sl. goniti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se foloseşte şi în formele der. izgoni şi prigoni. Der. goană, s.f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s.f. (înv., urmărire); gonaci, s.m. (urmăritor; hăitaş; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaş, s.m. (Mold., urmăritor); goniţă, s.f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); goniţar, s.m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s.m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelaţia Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s.f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).
(Dicţionarul etimologic român)
goní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gonésc, imperf. 3 sg. goneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. goneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GONÍ vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GON//Í ~ésc 1. tranz. 1) (fiinţe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se mişca foarte repede. /<sl. goniti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se foloseşte şi în formele der. izgoni şi prigoni. Der. goană, s.f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s.f. (înv., urmărire); gonaci, s.m. (urmăritor; hăitaş; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaş, s.m. (Mold., urmăritor); goniţă, s.f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); goniţar, s.m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s.m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelaţia Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s.f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).
(Dicţionarul etimologic român)
goní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gonésc, imperf. 3 sg. goneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. goneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GONÍ vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.
(Dicţionar de sinonime)