grăunte dex - definiţie, sinonime, conjugare
GRĂÚNŢ, grăunţe, s.n. V. grăunte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRĂÚNTE, grăunţi, s.m. 1. Sămânţa unor plante, mai ales a cerealelor; bob1, boabă. ♢ Expr. Cât un grăunte de muştar = foarte mic. 2. Mic obiect asemănător cu un grăunte (1), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare sau desprins dintr-un obiect mai mare. Grăunte de sare. 3. Cristal metalic de formă neregulată care rezultă dintr-un cristal elementar în urma solidificării sau a tratamentelor termice. [Var.: grăúnţ s.n., grăúnţă s.f.] – Refăcut din pl. grăunţi (< lat. *granuceum).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRĂÚNŢĂ, grăunţe, s.f. V. grăunte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRĂÚN//TE ~ţi m. 1) Sămânţă a unor plante, în special a cerealelor; bob. ♢ Cât un ~ de muştar foarte mic. 2) şi fig. Părticică din ceva. ~ de nisip. ~ de adevăr. /<lat. granuceum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

grắunţ (grăúnţe), s.n. – 1. Bob. – 2. Sămînţă, boabă. – 3. Glob, bilă, obiect mic şi sferic. – Var. grăunte, grăunţă. Mr. grăunţ, gărnuţ. Lat. *granutium sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 279, Candrea-Dens., 765, Pascu, I, 95 şi DAR, lat. *granuceum (Puşcariu 730 propunea forma lat. *granuculum, care ar fi dus la alt rezultat), cf. grîu. Fonetismul nu este clar. Cum rezultatul din lat. trebuia să fie în orice caz grănuţ, ca în mr., trebuie presupus că s-a adăugat un infix nazal (cf. Puşcariu, Diminutiv., 148), *grănunţ, cu disimilare ulterioară. Această explicaţie este valabilă şi dacă plecăm de la grîu, în forma sa primitivă grănu (ca în mr.), cu suf. dim. -. – Der. grăunţar, s.n. (regulator la piatra morii de grîu); grăunţos, adj. (granulos); grăunţi, vb. (a granula; a face boabe); îngrăunţa, vb. (a rotunji; a da nutreţ animalelor), cuvînt rar.
(Dicţionarul etimologic român)

grăunţă, grăunţe s.f. 1. (la pl.) bani. 2. bijuterii de aur rupte în bucăţi. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

grăúnte s. m., pl. grăúnţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

grăúnţe s. f. pl. (sg. grăúnţă)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GRĂÚNTE s. 1. v. bob. 2. (CHIM.) grăunte cristalin = cristalit.
(Dicţionar de sinonime)

GRĂÚNTE s. v. mişină.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: gr gra grau graun graunt

Cuvinte se termină cu literele: te nte unte aunte raunte