grai dex - definiţie, sinonime, conjugare
GRAI, graiuri, s.n. 1. Glas, voce. ♢ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toţi deodată. ♢ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-şi pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoţie, de frică etc.), a amuţi; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ♢ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puţin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, scr. grájati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRA//I ~iuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A-i pieri (sau a-şi pierde) ~iul a) a nu mai vorbi; a amuţi; b) a nu mai avea ce spune. 2) Sistem de comunicare între oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. ♢ Prin viu ~ în mod oral. 3) Mod de exprimare; vorbire; limbă. ~ ales. 4) Unitate lingvistică subordonată dialectului. /Din a grăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A GRĂ//Í ~iésc pop. 1. tranz. A exprima prin grai; a reda prin cuvinte. 2. intranz. A comunica cu ajutorul limbii; a vorbi. /<bulg. graja, sb. grájati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

grăí (-ăésc, grăít), vb. – 1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ş)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, şi a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 şi Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincţia între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., şi grȁjati „a croncăni”, cf. Puşcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s.n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuţiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s.m. (vorbitor; la nunţile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).
(Dicţionarul etimologic român)

grai s. n., pl. gráiuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

grăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. grăiésc, imperf. 3 sg. grăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. grăiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GRAI s. 1. v. glas. 2. v. limbaj. 3. (LINGV.) (livr.) idiom, (impr.) dialect. (Un ~ regional.)
(Dicţionar de sinonime)

GRAI s. v. cuvânt, termen, vorbă.
(Dicţionar de sinonime)

GRĂÍ vb. v. scoate.
(Dicţionar de sinonime)

GRĂÍ vb. v. boteza, chema, conveni, denumi, intitula, înţelege, învoi, numi, porecli, rosti, spune, supranumi, vorbi, zice.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A grăi ≠ a tăcea
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: gr gra

Cuvinte se termină cu literele: ai rai