gramatică

GRAMÁTIC, -Ă, gramatici, -ce, s.m. şi f. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRAMÁTICĂ, gramatici, s.f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor şi la îmbinarea lor în propoziţii; ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiază aceste elemente. – Din lat. grammatica.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GRAMÁTI//C ~ci m. înv. 1) Specialist în gramatică. 2) Autor de gramatici. /<lat. grammaticus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GRAMÁTI//CĂ ~ci f. 1) Ansamblu de reguli privitoare la modificarea formei cuvintelor şi îmbinarea lor în propoziţii. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul modificării formei cuvintelor şi al îmbinării lor în propoziţii. /<lat. grammatica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GRAMÁTICĂ s.f. Totalitatea regulilor privitoare la modificarea cuvintelor şi la îmbinarea lor în propoziţii şi fraze; ramură a lingvisticii care studiază aceste reguli. ♦ Manual, tratat, carte care cuprinde un studiu asupra regulilor gramaticale. [< lat. grammatica, cf. it. grammatica, germ. Grammatik].
(Dicţionar de neologisme)

GRAMÁTICĂ s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor şi la îmbinarea lor în propoziţii. 2. ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia şi sintaxa). 3. (p. anal.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau ştiinţe. ♢ (inform.) mulţime finită de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)
(Marele dicţionar de neologisme)

gramátic (gramatician) s. m., pl. gramátici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gramátică s. f., g.-d. art. gramáticii; pl. gramátici
(Dicţionar ortografic al limbii române)