GRAŢIÁ, graţiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parţială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de şeful statului. [Pr.: -ţi-a] – Din fr. gracier. Cf. it. g r a z i a r e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRÁTIE, gratii, s.f. Fiecare dintre vergelele care se aşază (paralel) în tocul (sau în faţa) uşilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care serveşte ca măsură de siguranţă sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRÁŢIE, graţii, s.f. 1. Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie demonstrate de o fiinţă în mişcări, atitudini etc.; atracţie particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mişcare etc.; farmec. ♢ (În mitologia romană) Cele trei graţii sau graţiile = cele trei zeiţe considerate ca personificări ale frumuseţii şi gingăşiei feminine. ♢ Expr. (Peior.) A face graţii = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi şi atitudini afectate; b) a-şi manifesta în mod nejustificat nemulţumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoinţă, preferinţă, favoare de care se bucură cineva. ♢ Expr. A intra în graţiile cuiva = a câştiga încrederea, bunăvoinţa cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ♢ Anul de graţie..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziţie) Datorită. – Din lat. gratia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GRAŢI//Á ~éz tranz. (condamnaţi) A scuti de pedeapsă printr-o graţiere. /<fr. gracier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRÁTI//E ~i f. (la uşi sau la ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă) formând împreună un baraj protector; zăbrea. /<lat. gratis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRÁŢI//E ~i f. 1) Fineţe şi uşurinţă în mişcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeiţe considerate drept întruchipare a feminităţii şi gingăşiei. ♢ A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoinţă cu care este tratat cineva. ♢ Lovitură de ~ a) acţiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câştiga bunăvoinţa cuiva. 4) (cu valoare de prepoziţie) Mulţumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. graţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. gratia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
grátie (grátii), s.f. – 1. Zăbrea, bară de metal. – 2. Vergea, grilaj. – 3. Grilă. grătar. – 4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). – 5. Spalier. – 6. Reţea. Lat. pop. *gratis în loc de cratis (Densusianu, Hlr., 111; Puşcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra, Dacor., IX, 170), cf. it. grata, de unde sb. grata (Miklosich, Fremdw., 90). – Der. grătar, s.n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu suf. -ar (din lat. *gratālis, după Puşcariu 727 şi DAR; din lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din rom. provine rut. grata (Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)
gráţie (gráţii), s.f. – Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificaţi(un)e, s.f., din fr.; gratitudine, s.f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s.f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulaţi(un)e, s.f., din lat.; disgraţie, s.f., din fr. disgrîce; disgraţia, vb., din lat.
(Dicţionarul etimologic român)
GRAŢIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger, -iind. / < fr. gracier, it. graziare].
(Dicţionar de neologisme)
VERBI GRATIA loc.s. (Liv.) De exemplu. [< lat. verbi gratia].
(Dicţionar de neologisme)
GRÁŢIE s.f. 1. Gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălaşe; drăgălăşenii, farmece. ♢ A intra în graţiile cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeităţi feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria şi frumuseţea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulţumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].
(Dicţionar de neologisme)
GRAŢIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai uşoară. (< fr. gracier, it. graziare)
(Marele dicţionar de neologisme)
GRÁŢIE I. s. f. 1. drăgălăşenie, gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♢ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălaşe. ♢ bunăvoinţă, favoare. o a intra în ĩle cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. o stare de ~ = creaţie poetică; poezie; ipostază, inspiraţie poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârşitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeităţi care personificau graţia şi frumuseţea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)
(Marele dicţionar de neologisme)
graţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. graţiéz, 3 sg. şi pl. graţiáză, 1 pl. graţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. graţiéze; ger. graţiínd (sil. -ţi-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
grátie s. f. (sil. -ti-e), art. grátia (sil. -ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (sil. -ti-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gráţie prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. gráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. gráţiei; pl. gráţii, art. gráţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GRAŢIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)
(Dicţionar de sinonime)
GRÁTIE s. zăbrea, (pop.) ostreţ, (Transilv.) roştei. (Fereastră cu ~ii.)
(Dicţionar de sinonime)
GRÁTIE s. v. spetează.
(Dicţionar de sinonime)
GRÁŢIE s. v. favoare, graţiere, protecţie.
(Dicţionar de sinonime)
GRÁŢIE s., prep. 1. s. v. drăgălăşenie. 2. s. v. delicateţe. 3. s. mlădiere, supleţe, zvelteţe. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A graţia ≠ a condamna
(Dicţionar de antonime)
Graţie ≠ dizgraţie
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GRÁTIE, gratii, s.f. Fiecare dintre vergelele care se aşază (paralel) în tocul (sau în faţa) uşilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care serveşte ca măsură de siguranţă sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GRAŢI//Á ~éz tranz. (condamnaţi) A scuti de pedeapsă printr-o graţiere. /<fr. gracier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRÁTI//E ~i f. (la uşi sau la ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă) formând împreună un baraj protector; zăbrea. /<lat. gratis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRÁŢI//E ~i f. 1) Fineţe şi uşurinţă în mişcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeiţe considerate drept întruchipare a feminităţii şi gingăşiei. ♢ A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoinţă cu care este tratat cineva. ♢ Lovitură de ~ a) acţiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câştiga bunăvoinţa cuiva. 4) (cu valoare de prepoziţie) Mulţumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. graţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. gratia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
grátie (grátii), s.f. – 1. Zăbrea, bară de metal. – 2. Vergea, grilaj. – 3. Grilă. grătar. – 4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). – 5. Spalier. – 6. Reţea. Lat. pop. *gratis în loc de cratis (Densusianu, Hlr., 111; Puşcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra, Dacor., IX, 170), cf. it. grata, de unde sb. grata (Miklosich, Fremdw., 90). – Der. grătar, s.n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu suf. -ar (din lat. *gratālis, după Puşcariu 727 şi DAR; din lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din rom. provine rut. grata (Candrea, Elemente, 408).
(Dicţionarul etimologic român)
gráţie (gráţii), s.f. – Drăgălăşenie, fineţe, gingăşie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificaţi(un)e, s.f., din fr.; gratitudine, s.f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s.f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulaţi(un)e, s.f., din lat.; disgraţie, s.f., din fr. disgrîce; disgraţia, vb., din lat.
(Dicţionarul etimologic român)
GRAŢIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger, -iind. / < fr. gracier, it. graziare].
(Dicţionar de neologisme)
VERBI GRATIA loc.s. (Liv.) De exemplu. [< lat. verbi gratia].
(Dicţionar de neologisme)
GRÁŢIE s.f. 1. Gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălaşe; drăgălăşenii, farmece. ♢ A intra în graţiile cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeităţi feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria şi frumuseţea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulţumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].
(Dicţionar de neologisme)
GRAŢIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai uşoară. (< fr. gracier, it. graziare)
(Marele dicţionar de neologisme)
GRÁŢIE I. s. f. 1. drăgălăşenie, gingăşie, fineţe, eleganţă (în atitudini, în mişcări). ♢ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălaşe. ♢ bunăvoinţă, favoare. o a intra în ĩle cuiva = a obţine bunăvoinţa cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. o stare de ~ = creaţie poetică; poezie; ipostază, inspiraţie poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârşitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeităţi care personificau graţia şi frumuseţea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)
(Marele dicţionar de neologisme)
graţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. graţiéz, 3 sg. şi pl. graţiáză, 1 pl. graţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. graţiéze; ger. graţiínd (sil. -ţi-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
grátie s. f. (sil. -ti-e), art. grátia (sil. -ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (sil. -ti-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gráţie prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
gráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. gráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. gráţiei; pl. gráţii, art. gráţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GRAŢIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)
(Dicţionar de sinonime)
GRÁTIE s. zăbrea, (pop.) ostreţ, (Transilv.) roştei. (Fereastră cu ~ii.)
(Dicţionar de sinonime)
GRÁTIE s. v. spetează.
(Dicţionar de sinonime)
GRÁŢIE s. v. favoare, graţiere, protecţie.
(Dicţionar de sinonime)
GRÁŢIE s., prep. 1. s. v. drăgălăşenie. 2. s. v. delicateţe. 3. s. mlădiere, supleţe, zvelteţe. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A graţia ≠ a condamna
(Dicţionar de antonime)
Graţie ≠ dizgraţie
(Dicţionar de antonime)