grec
[Sinonime]
GREC, GREÁCĂ, greci, grece, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Greciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Greciei sau grecilor, privitor la Grecia sau la greci; grecesc. ♢ Lupte greco-romane V. luptă. ♦ (Substantivat, f.) Limba greacă. – Lat. Graecus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GREC1 greácă (greci, gréce) Care aparţine Greciei sau populaţiei ei; din Grecia. /<lat. Graecus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRE//C2 greácă (greci, gréce) m. şi f. 1) la pl. Popor străvechi, ramură a triburilor indo-europene, care a jucat un rol important în crearea civilizaţiei antice. 2) Persoană făcând parte din acest popor. 3) Persoană care face parte din populaţia de bază a Greciei sau este originară din Grecia. /<lat. Graecus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
grec (gréci), s.m. – Persoană care face parte din populaţia Greciei. – Mr. grec. Lat. Graecus (Puşcariu 733; REW 3832), cf. it. greco, fr. grec, sp. griego. Apare din sec. XVI. – Der. grecesc, adj. (grec); greacă, s.f. (rar, grecoaică); grecoaică, s.f. (femeie din Grecia); grecotei, s.m. (grec, termen depreciativ); grecoman, s.m. (grec, termen depreciativ); grecie, s.f. (înv., limba greacă); greceşte, adv. (în greacă; asemeni grecilor); grecism, s.n.; greciza, vb., din fr. greco-, în comp. ca greco-oriental, greco-român (grec; ortodox).
(Dicţionarul etimologic român)
GREC, GREÁCĂ I. adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia. II. adj. care aparţine Greciei sau populaţiei ei. ♦ arta ~ = arta dezvoltată în Grecia continentală şi insulară, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene şi a asimilării unor elemente din arta Orientului şi a Egiptului. ♢ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Grecia. (< fr. grec, grecque, lat. graecus)
(Marele dicţionar de neologisme)
grec s. m., adj. m., pl. greci; adj. f. sg. greácă, pl. gréce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GREC s., adj. 1. s. (înv. şi reg.) capră, (înv.) parpalec. 2. adj. grecesc.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
GREC1 greácă (greci, gréce) Care aparţine Greciei sau populaţiei ei; din Grecia. /<lat. Graecus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
grec (gréci), s.m. – Persoană care face parte din populaţia Greciei. – Mr. grec. Lat. Graecus (Puşcariu 733; REW 3832), cf. it. greco, fr. grec, sp. griego. Apare din sec. XVI. – Der. grecesc, adj. (grec); greacă, s.f. (rar, grecoaică); grecoaică, s.f. (femeie din Grecia); grecotei, s.m. (grec, termen depreciativ); grecoman, s.m. (grec, termen depreciativ); grecie, s.f. (înv., limba greacă); greceşte, adv. (în greacă; asemeni grecilor); grecism, s.n.; greciza, vb., din fr. greco-, în comp. ca greco-oriental, greco-român (grec; ortodox).
(Dicţionarul etimologic român)
GREC, GREÁCĂ I. adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia. II. adj. care aparţine Greciei sau populaţiei ei. ♦ arta ~ = arta dezvoltată în Grecia continentală şi insulară, pe coastele Asiei Mici, pe baza artei egeene şi a asimilării unor elemente din arta Orientului şi a Egiptului. ♢ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Grecia. (< fr. grec, grecque, lat. graecus)
(Marele dicţionar de neologisme)
grec s. m., adj. m., pl. greci; adj. f. sg. greácă, pl. gréce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
GREC s., adj. 1. s. (înv. şi reg.) capră, (înv.) parpalec. 2. adj. grecesc.
(Dicţionar de sinonime)