gros dex - definiţie, sinonime, conjugare
GROS1, GROÁSĂ, groşi, groase, adj., GROS adv., s.n., GROS, groşi, s.m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferinţa mai mari decât dimensiunile obişnuite. Trunchi gros. ♢ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secţiunea mai mare cuprinsă între ileon şi anus. ♦ (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Dezvoltat mult în lăţime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depăşeşte prin volum dimensiunile obişnuite; voluminos. Carte groasă. ♢ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obişnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafaţă în adâncime sau de la suprafaţă până la bază. Strat gros. ♢ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimţit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimţit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este ţesut2 din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăştie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceaţă etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. şi fam.) Mult, din plin, din belşug. Câştigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S.n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de acelaşi fel); greu. ♢ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belşug. 2. (Pop. şi fam.) Închisoare. V. S.m. (Reg.) Buştean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GROS2, groşi, s.m. Măsură folosită în comerţ pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de acelaşi fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăţi. ♢ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantităţi comerciale. – Din germ. Gros.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GROŞ, groşi, s.m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară şi în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

GROS1 adv. pop. fam. În cantitate mare; mult. ♢ Din ~ din plin; din belşug. /<lat. grossus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GROS2 groásă (groşi, groáse) (în opoziţie cu subţire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferinţă şi diametru mare. Stâlp ~. 2) (despre fiinţe sau despre părţile corpului lor) Care are multă grăsime; gras. ♢ (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) neruşinat; b) (a fi) nesimţit. 3) pop. (despre femei) Care este gravidă; însărcinată. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. ♢ ~ la pungă cu mulţi bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare între bază şi suprafaţă. 6) Care are dimensiunea secţiunii transversale în plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre ţesături) Care este ţesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se împrăştie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepătruns; des; dens. Ceaţă groasă. Umbră groasă. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilaţii cu frecvenţă joasă; profund; jos; grav. /<lat. grossus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GROS3 n. Parte mai numeroasă, mai mare din ceva (dintr-un colectiv, dintr-un ansamblu de obiecte, dintr-o lucrare etc.). /<lat. grossus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GROŞ ~i m. înv. 1) Monedă măruntă de argint care a circulat, în evul mediu, în unele ţări europene (Italia, Franţa, Polonia etc.). 2) Monedă rusească (egală la început cu două copeici, mai târziu egală cu o jumătate de copeică). 3) Monedă divizionară care a circulat în Polonia şi Austria. /<germ. Groschen, pol. grosz
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

GROŞ, groşi, s.m. Monedă străină de argint care a circulat odinioară si în Moldova. – Germ. Groschen.
(Dicţionarul limbii române moderne)

gros (groásă), adj. – 1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însărcinată. – 8. (S.m.) Bîrnă, grindă. – 9. (S.n.) Butuc, instrument. – 10. (S.n.) Închisoare, temniţă. – 11. (S.n.) Parte mai importantă. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Puşcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea,, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s.f. (circumferinţă; înv., gros, parte mai importantă; înv., grosolănie); groşar, s.m. (temnicer); grosărit (var. grosărie), s.n. (contribuţie cerută de obicei în sec. XVIII de către aşa numiţii ispravnici de judeţ delicvenţilor care doreau să scape de închisoare); grosoman, s.m. (mojic, bădăran), cu suf. expresiv -man; groscior, s.n. (smîntînă); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngroşa, vb. (a face să fie gros; a creşte, a spori; a se îngrăşa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanţă); îngroşetor, adj. (care se îngraşă, care îngroaşă); îngroşetură, s.f. (acţiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, Dacor., II, 677).
(Dicţionarul etimologic român)

groş (gróşi), s.m. – Veche monedă care valora la început 1/48 dintr-o marcă de argint. A fost bătută în Mold. la sfîrşitul sec. XIV. Lat. grossus, intrat în rom. prin intermediul pol. grosz, germ. med. grosse, germ. Grosch(en), cf. ngr. γρόσσο, bg., sb. groš, tc. guruş (Ronzvalle 122). – Der. groşiţă, s.f. (monedă divizionară de argint, de valoare variabilă), cf. pol. groszyk, sb., slov. grošič. Din tc. derivă dubletul înv. gruş, s.m. (monedă turcească de 40 de aspri).
(Dicţionarul etimologic român)

a avea vocea groasă expr. (prst. – d. femei) a practica felaţia (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea obrazul / şoriciul / tovalul / gros expr. a fi neruşinat / impertinent (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

gros adj. m., pl. groşi; f. sg. groásă, pl. groáse
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gros (buştean, bârnă) s. m., pl. groşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

gros (majoritate, închisoare) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

groş (monedă) s. m., pl. groşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GROS adj., s. 1. adj. v. gras. 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. mulţime, (înv. şi pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ul armatei.) 4. adj. v. borcănat. 5. adj. v. dens. 6. adj. v. adânc. 7. adj. v. călduros. 8. adj. adânc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~oasă; un timbru ~.)
(Dicţionar de sinonime)

GROS adj., s. v. bădăran, grosolan, ignorant, incult, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, necultivat, neinstruit, neînvăţat, nepoliticos, ordinar, prost, simplu, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar.
(Dicţionar de sinonime)

GROS s. v. arest, buştean, butuc, buturugă, ciot, închisoare, obadă, ocnă, penitenciar, puşcărie, temniţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Gros ≠ subţire, piţigăiat
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: gr gro

Cuvinte se termină cu literele: os ros